Ce sunt Paștile și cum se consumă! Mare atenție! Câte zile se ia!

Tradiția spune că Paștile se mănâncă dimineața, în cantități mici, înainte de micul dejun și după ce se rostește rugăciunea „Tatăl Nostru”.

Anafura primită de credincioși sâmbătă seara, în noaptea de Înviere, a primit numele de „Paști”.

Anafura este pregătită printr-un protocol specific: o rugăciune specială, stropirea sa cu vin roșu și cu apă sfințită. „Paștile” reprezintă trupul și sângele Domnului.

La Sfânta Liturghie, care se săvârşeşte în noaptea Paştilor, în timp ce la strană se cântă Axionul. Se aduc preotului pâinile dinainte pregătite, după obicei, tăiate în bucăţi, ca pentru anafură, şi puse în coşuri sau în vase curate, în straturi peste care s‑a turnat vin curat. Iar diaconul zice: Domnului să ne rugăm, şi preotul citeşte asupra pâinilor această

Rugăciune
Dumnezeule cel atotputernic şi Doamne atotţiitorule, Care ai poruncit robului Tău Moise, la ieşirea lui Israel din Egipt şi la eliberarea poporului Tău din robia cea amară a lui faraon, să junghie mielul, care închipuia mai dinainte pe Mielul, Cel ce de bunăvoie pentru noi s‑a junghiat pe Cruce, luând asupra Sa păcatele a toată lumea, pe iubitul Tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, pe Tine şi acum cu smerenie Te rugăm, caută spre pâinea aceasta şi o binecuvintează şi o sfinţeşte pe ea. Căci şi noi robii Tăi pe aceasta am pus‑o acum înaintea slavei Tale în această preastrălucită, preamărită şi mântuitoare zi a Paştilor, spre cinstea şi slava şi spre aducerea aminte de slăvită înviere a Aceluiaşi Fiu al Tău, a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care din veşnica robie a vrăjmaşului şi din legăturile nedezlegate ale iadului am aflat dezlegare, liberare şi ieşire. Deci şi pe noi, care am adus‑o şi o sărutăm şi din ea vom gusta, fă‑ne a fi părtaşi binecuvântării Tale celei cereşti şi alungă de la noi, cu puterea Ta, toată boala şi neputinţa, dându‑ne la toţi sănătate. Că Tu eşti izvorul binecuvântării şi Dătătorul vindecărilor, şi Ţie, Părintelui celui fără de început, slavă înălţăm, împreună şi Unuia‑Născut Fiului Tău şi Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă‑făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Înainte de a se lua anafura, credincioșii trebuie să se spele pe față cu apa dintr-un vas în care s-a pus un ou roşu. Astfel, faţa lor va fi roșie și fină, precum coaja oului. Cel mai în vârstă din familie ia o bucată din Sfintele Paști şi rostește „Hristos a Înviat!”, iar cel care primeşte spune „Adevărat, a Înviat!” şi îşi face cruce. Acest ritual se repetă de trei ori și la final credincioșii primesc “paştile”.

Tradiția strămoșească amintește că este „corect și complet”să ne împărtășim întâi cu Trupul și Sângele Mântuitorului, adică să luăm Sfânta Împărtășanie și apoi „Sfintele Paști”.

Lucian Ionescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *