Înălțarea Domnului. Mare sărbătoare pentru toți creștinii

 

Înălțarea Domnului, 28 mai 2020,  este o mare sărbătoare creștină, care comemorează ridicarea la cer a Domnului, la 40 de zile după Înviere, când s-a arătat apostolilor, potrivit transparentnews.ro

Ispas ar fi fost personajul mitic care a asistat la ÎNALȚAREA DOMNULUI și la ridicarea sufletelor morților la Cer.

Așadar, Înălțarea Domnului este praznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a, după Paști.

Ziua sfântă se celebrează prin respectarea unor tradiții și credințe, lăsate în lume din moși-strămoși. Din ziua ÎNĂLȚAREA DOMNULUI până la RUSALII, se salută cu “Hristos s-a Înălțat!” și se răspunde cu “Adevarat ca s-a Înălțat!”.

Superstiţioşii nu dau sare din casă, deoarece consideră că vor avea parte de pagubă și ceartă. Altă superstiție de Înălțare este și aceea de a nu da bani cu împrumut sau de a lua bani cu împrumut, pentru a nu da din sporul casei.

Salutul creştinilor se schimbă din „Hristos a înviat” în „Hristos s-a înălţat”.

La catolici, Înălțarea Domnului se sărbătorește pe 21 mai, zi în care sunt pomeniți și Sfinții Constantin și Elena. În calendarul creștin-ortodox 2020, sărbătoarea este pe 28 mai. Începând din secolul al IV-lea, sărbătoarea se celebrează, atât în Răsărit, cât și în Apus, la 40 de zile după Paști, într-o zi de joi. Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era comemorat la Rusalii. În unele țări din Europa occidentală, dacă Înălțarea nu este sărbătoare legală, celebrarea liturgică se trasferă în duminica imediat următoare.

În țara noastră, odată cu Înălțarea se serbează și Ziua Eroilor. Din 1920, prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920, s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului. Astfel, după Liturghie, sunt oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului nostru în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, monumentele și troițele. La ora 12, în această zi, sunt trase clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România, în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam.

Spre deosebire de Paști, când ouăse se înroșesc în Joia Mare, pentru Înălțarea Domnului, ouăle se vopsesc chiar în ziua marii sărbători, fiind și ultima zi din an când se mai vopsesc și împart ouă roșii. Acestea se duc la Biserică, iar la finalul slujbei se dau de pomană celor care au mai puțin.

După Înviere, în Biblie scrie că Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor timp de 40 de zile, după care s-a înălțat la cer în prezența lor. În popor se mai spune că a mai fost un martor, pe nume Ispas, un cioban care a fost ascuns după pietre, povestind apoi ce a văzut. De aceea, sărbătoare se mai numește și Ispas. Așadar, dat fiind că acest eveniment a avut martori, salutul ”Hristos s-a înălțat” și replica lui se spune doar în ziua Înălțării, chiar dacă între credincioși salutul se mai folosește zece zile, până la vecernia din seara dinainte de Cincizecimi ori Rusalii.

Rugăciunea dedicată Înălţării Domnului

În ziua în care sărbătorim Înălţarea Domnului, unul dintre cele mai importante lucruri pe care creştinii le fac este acela de a spune o rugăciune:

„Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Cel Ce, pogorându-Te din cer la cele de pe pământ ca om, ai înălţat, ca un Dumnezeu milostiv, firea noastră cea căzută, Cel Care apoi ai străbătut tăria cerului şi ne-ai unit pe noi cu Tatăl, la Tine cădem cu smerenie şi ne rugăm, Mântuitorule: trimite peste noi toţi Duhul Tău cel dătător de har, de lumină, de iubire şi de pace lăuntrică! Goneşte de la noi, ticăloşii, gândurile rele care ne tulbură, căci ştii, Cunoscătorule de inimi, cât de mare este războiul lăuntric la care suntem supuşi. Vindecă rănile noastre sufleteşti şi luminează ochii cugetelor noastre! Tu ştii că însetează de Tine inimile noastre ca un pământ uscat! Aşadar, trimite harul Tău, Doamne, ca să ne sature foamea şi să ne adape setea, căci pe Tine Te dorim şi de Tine însetăm, Lumina Adevărului, Dătătorul mântuirii. Ajută-ne, Doamne, să ne trezim din somnul greu al păcatului şi să ne înălţăm cugetele şi simţirile noastre la cer, pentru a ne împărtăşi şi noi de bucuria veacului ce va să fie. Amin!”.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *