Cardul de sănătate, obligatoriu de la 1 iulie. Noile măsuri ale CNAS

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat că de la data de 1 iulie 2020, cardul de sănătate redevine obligatoriu.

Potrivit CNAS, acest document nu este obligatoriu la consultațiile medicului de familie și la specialistul din ambulatoriu, unde se poate merge fără acest document până pe 30 septembrie,

„Astfel, la 1 iulie va fi reluată obligativitatea utilizării cardului național de sănătate pentru serviciile medicale acordate în unitățile sanitare cu paturi și de către furnizorii de investigații paraclinice, furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu / îngrijiri paliative la domiciliu, furnizorii de servicii stomatologice, furnizorii de dispozitive medicale și furnizorii de medicamente”, se arată în comunicatul CNAS remis vineri presei.

Măsuri aplicabile până pe 30 septembrie

Alte măsuri aplicabile până pe 30 septembrie, în contextul situației create de epidemia de coronavirus, sunt:

– consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog și logoped, pot fi acordate și la distanță. Consultațiile medicale la distanță se acordă cu încadrarea în numărul maxim de opt consultații pe oră;

– consultațiile la medicul specialist din ambulatoriu se acordă fără a fi necesar biletul de trimitere;

– în urma consultațiilor acordate la distanță medicul de familie / medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripțiile medicale; documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică;

– medicii din spital pot elibera, dacă situația o impune, la externarea asiguratului, prescripție medicală pentru medicamente cu și fără contribuție personală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile;

– pentru situațiile care necesită prezentarea de documente casei de asigurări de sănătate de către asigurat, documentele pot fi transmise casei de asigurări de sănătate prin mijloace electronice de comunicare; mijloacele electronice de comunicare se pot folosi și pentru transmiterea de către casele de asigurări de sănătate a documentelor eliberate, necesare asiguraților.

Documente prelungite până pe 30 septembrie

De asemenea, mai arată comunicatul Casei de Sănătate, s-a prelungit până la data de 30 septembrie termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată:

– biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare;

– biletele de trimitere pentru specialități paraclinice;

– recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive – ce se depun / se transmit la casa de asigurări de sănătate;

– deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor și dispozitivelor asistive;

– deciziile de aprobare emise de către comisia de specialitate de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru efectuarea investigației PET-CT.

Potrivit CNAS, pacienții cronici pot beneficia în continuare de rețetele eliberate de medicii de familie.

De asemenea, lista de medicamente compensate și gratuite se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

În acest context, „persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate pentru care a fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19 beneficiază de concedii și indemnizații pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie.

Certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie după ultima zi a perioadei de carantină, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării perioadei de carantină. Certificatele de concediu medical eliberate se pot transmite de către medicii curanți către persoanele asigurate, respectiv de către persoana asigurată către  angajatori/case de asigurări de sănătate și prin mijloace electronice de transmitere la distanță”, se mai arată în comunicatul CNAS

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *