Strategia viitorului în organizarea muncii. Schimbări radicale

După ce s-a constatat că lucrul de acasă este benefic atât pentru angajați, cât și pentru angajatori, multe firme se orientează către acest mod de lucru.

Lucrul de acasă, cu program flexibil dar cu sarcini clare, e pe placul tot mai multor români, de când au testat acest regim, în pandemie. Companiile încep și ele să se adapteze și pregătesc strategii pe termen lung în această direcție, mai ales că așa reduc din costuri. Autoritățile lucrează la programe în acest sens, care să vină în sprijinul angajaților.

La începutul pandemiei, organizarea muncii de acasă a fost destul de dificilă. Acum, lucrurile s-au schimbat.

Sunt tot mai mulți angajați care ar opta pentru un job de acasă.

Confirmă acest aspect și un studiu recent făcut de o companie internațională de recrutare care abordează posibile schimbări în piața muncii și abilitățile de care ar trebui să dea dovadă șefii companiilor.

După ce s-au adaptat și au dat randament în aceste luni cu un program flexibil, angajații pun acum la îndoială utilitatea contractului clasic de muncă. 8 ore la birou!

În acest ritm multe clădiri de birouri vor fi din ce în ce mai goale în viitor sau și-ar putea schimba complet întrebuințarea.

Autoritățile susțin schimbările din piața muncii, pentru ambele tabere, angajat, angajator.

Până anul acesta, procentul angajaților care munceau și de la domiciliu era de 0,4%, printre cele mai mici din Europa. Anul acesta procentul s-ar putea tripla.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *