Alina Gorghiu răbufnește pe Facebook. „Ciuma roșie și-a dat masca jos!!!”

PSD spune, într-o postare pe Facebook, că „românii devin ciumații Europei” și acuză Guvernul Orban că strategia de luptă împotriva coronavirusului a eșuat.

Liberalii spun că postarea este „o mârlănie” la adresa românilor care au de suferit din cauza pandemiei și cer ca responsabilii de această postare să „zboare” din partid.

„Românii devin ciumații Europei, iar pentru asta trebuie să-i mulțumim guvernului Orban! Dramatic este faptul că strategia lor de luptă contra pandemiei a eșuat, iar românilor li se închid granițele Europei. Pentru a-și continua furturile din bani publici, Iohannis și Orban au dus România în ”zona roșie”. La asta se pricep! Să distrugă tot – economie, locuri de muncă, nivel de trai”, se arată în postarea de pe pagina oficială a Partidului Social Democrat.

Reacția liberalilor nu s-a lăsat așteptată. Prim-vicepreședinte PNL Alina Gorghiu a cerut ca responsabilii de această postare, pe care o califică drept „mizerabilă”, să demiși din partid.

„Ciuma roșie și-a dat masca jos!!! Cer conducerii PSD să îi zboare urgent din partid pe responsabilii de postarea mizerabilă în care românii sunt făcuți “ciumațîi Europei”!!! Este inacceptabilă o asemenea mârlănie față de suferința celor care pătimesc din cauza noului coronavirus!”, a scris Gorghiu, tot pe Facebook.

Ea adaugă că „pesediștii au sabotat fiecare măsură a Guvernului de combatere a bolii” și că „o scaldă și acum cu legea carantinei”.

„Pentru că PSD din prima secundă în care a început criza sanitară în România și-a dorit că numărul de îmbolnăviri să fie mare, că aceasta să nu poată fi gestionată, că Guvernul Orban să eșueze, doar pentru câștigul lor electoral”, a mai spus Gorghiu.

Cele două postări vin în condițiile în care Senatul a amânat pentru luni votul în plen pe legea carantinei și izolării, la cererea social-democraților.

„Amânarea de astăzi a votului în Senat pentru o lege atât de importantă pentru sănătatea oamenilor denotă iresponsabilitate și nepăsare! Ca să aibă loc ședința CEx înainte? Păi stă sănătatea publică în loc de domnul Ciolacu care vrea să se pună la adăpost de criticile contracandidatului său cu votul CEx-ului?! Dacă mai aveau un gram de moralitate, ar fi convocat CEx înainte de votul de la Camera Deputaților! Văd că CEx nu lucrează sâmbăta, deci, dacă sunteți îngrijorați pentru sănătatea voastră, trebuie să stați așa până luni, cel mai devreme, când boierii de la PSD au timp să-și miște fizicul la ședință. Că doar online ce sens are în epoca digitalizării?!”, a scris Gorghiu.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *