Un nou patinoar artificial în România. „Dacă nu intervenea acest COVID, cu siguranță era dat în funcțiune”

Academia de Hochei din Ţinutul Secuiesc a anunțat că a început construcția unui patinoar artificial acoperit cu balon presostatic la Sângeorgiu de Mureş – localitate aflată în imediata vecinătate a municipiului Târgu Mureş

 Construcția va fi făcută cu sprijin românesc – terenul furnizat de administraţia locală, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mureş şi Asociaţia Leader.

Patinoare artificiale similare, cu cel care se află în construcţie, acoperite cu balon presostatic, funcţionează deja la Sfântu Gheorghe, la Miercurea Ciuc şi la Gheorgheni. Liderii academiei speră ca, odată cu lansarea programului „Korisuli” (şcoala de patinaj), care funcţionează deja în judeţele Harghita şi Covasna, mii de şcolari din clasele primare din judeţul Mureş vor
învăţa să patineze.

Kolcsar Gyula

„Implicarea asociației, practic e prin acea nișă pe care noi puteam s-o derulăm pe investitie, pentru că liderul, adică, asociația e compusă din 5 comune: Gornești, Voivodeni, Glodeni, Ernei și Sîngeorgiu de Mureș . Sîngeorgiu de Mureș a aderat acum, ultima dată, fiind cam 3-4 ani de zile.  Practic, suprafața unde va fi amplasată e a UAT-ului Sîngeorgiu de Mureș, chiar buză-n buză cu Targu Mureș.

 Această suprafață a fost donată, adică, spre asociația noastră de către UAT Sângeorgiu de Mureș și acolo va fi acest patinuar, care este mobil. Noi trebuia să facem o mărire de putere a curentului pentru că, consumul este foarte mare pentru că va funcționa 7 luni de zile din an, ceea ce însemană că și în extrasezon.

Vă dați seama dacă afară sunt 40 de grade și înăuntru trebuie să fie -18. Noi acuma pregătim infrastructura, deci, toate avizările, autorizațiile de construcție și terenul. Construcția în sine va fi făcută de către cei din Harghita. Ei mai au asemenea construcții mobile care funcționează extraordinar de bine.

Dacă nu intervenea acest COVID, cu siguranță era dat în functiune. Din această cauză, 3 luni de zile am cam derapat. Din păcate am derapat cu terenul, acuma suntem în faza de avizare a autorizației de construcție. Rapiditatea depinde și de cei de la Sîngeorgiu de Mureș.

 Trebuie să amintim și ajutorul primit de la Consiliul Județean pentru că cele patru comune au primit câte 100.000 de mii ca să donăm noi către asociație. Acolo trebuie săpat terenul, desfundat, până să ajungem în faza de placă betonată”, a spus Kolcsar Gyula .

 În legătură cu fondurile necesare construirii acestui patinoar, președintele Asociației Leader a spus că, în mare parte, banii sunt asigurați din fonduri europene.

„Noi am pregătit terenul. Noi am adus utilitățile pe platforma betonată. Din momentul acela dânșii, adică, Academia de Hochei vin și montează. Noi am primit la începutul anului de la CJ de patru ori 100.000 pe care noi am donat-o. Asociația lucrează cu fondurile europene. Noi nu putem s-o amestecăm. Acolo sunt niște proiecte, atât pentru mediul privat, cât și pentru noi UAT-uri care merg pe cu totul altă șină. Poate în 2021, în momentul în care iarăși se va face o nouă sesiune pentru fonduri europene, care se termină acuma, vor veni și alți bani.  Și, probabil, pentru ocazia aceea se poate folosi pentru funcționare sau modernizare, sau procurarea unor mașini sau utilaje. Dar, momentan, cum nu a fost cuprins în execuția asta bugetară cu fonduri europene, noi trebuia să punem din buzunar. Nu se poate amesteca una cu alta”, a mai spus  Kolcsar Gyula

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *