450 de rachete Patriot pentru siguranța României. Unde vor fi amplasate

Începând de astăzi Armata Română are în dotare cea mai nouă configuraţie Patriot, folosită şi de Armata SUA. Este vorba despre 450 de rachete sol-aer Patriot.

Acesta este primul dintre cele patru sisteme care vor intra în dotarea Forţelor Aeriene Române. În cea de a doua etapă sunt prevăzute trei sisteme pentru dotarea forţelor terestre, care urmează să fie livrate în perioada 2024-2026.

Sistemul de rachete Patriot conţine, pe lângă radare, sisteme de comandă şi control, patru vehicule lansatoare de rachete antiaeriene sau interceptori antirachetă. Fiecare astfel de lansator conţine patru sau 12 canistre în care se află rachetele antiaeriene, respectiv interceptorii balistici.

Costul de achiziţei al primului sistem Patriot se ridică la 910,1 milioane de dolari americani, inclusiv TVA. Valoarea toată a contractului este de 3,9 miliarde de euro.

Deşi se află deja în România, sistemul Patriot va deveni funcţional în 2021, după ce soldaţii români vor termina cursurile de instruire pentru utilizarea acestuia.

Sistemul Patriot a fost testat și perfecţionat în luptă de-a lungul ultimilor 20 de ani de când se află în serviciu operaţional. Un număr de 17 țări dețin mai mult de 220 de astfel de sisteme. Și România a achiziționat șapte sisteme Patriot, cea mai recentă versiune, urmând ca primul să intre, joi, în dotarea Forțelor Aeriene Române.

Rachetele vor fi amplasate la Giurgiu şi Capul Midia

România va avea 450 de rachete Patriot de circa 8 milioane de dolari bucata începând cu 2020. Cele 7 sisteme de rachete Patriot cu aproximativ 64 de rachete fiecare vor fi amplasate la Giurgiu şi Capul Midia.

Cele 7 baterii vor fi amplasate în Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană din Capul Midia şi la Regimentul 74 Patriot „Mihai Bravu“ din judeţul Giurgiu. O baterie poate avea până la 16 lansatoare a câte patru rachete fiecare.

Acest sistem de apă­rare care lansează rachete cu rază medie şi lungă (cel puţin 70 km) va înlocui vechile siste­me sovietice, fabricate pe vremea războiului rece, pe care Armata Română încă le are în uz.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *