Curățenie de toamnă în ambasadele României. Președintele Klaus Iohannis taie în carne vie. 31 de ambasadori vor fi schimbați

Foto: Digi24

31 de ambasadori vor fi numiți în funcție de către președintele Klaus Iohannis. Numirea celor 31 face parte dintr-o strategie comună a președintelui Klaus Iohannis și a ministrului de externe, Bogdan Aurescu, au declarat surse diplomatice.

Asta pentru că s-a dorit o garnitură proaspată la MAE, de diplomați tineri, cu experiență, iar diplomații propuși răspund acestor criterii. Mai mult, s-a dorit ca fiecare numire să fie corespunzătoare, în funcție de provocările din statul respectiv. 

Partea română a solicitat deja agrementul țărilor în care ambasadorii vor fi numiți, procedură care poate dura 1-2 luni. Va urma audierea în comisii, iar apoi, decretele de numire semnate de șeful statului. România va numi ambasadori în Rusia, Marea Britanie, Ungaria. Mulți dintre ei ocupă sau au ocupat  funcția de ambasador în alte state, au lucrat în misiunile diplomatice sau în centrala MAE.

Iată ce experiență au cei care vor fi propuși să ne reprezinte:

Laura Daniela Popescu
LONDRA


Expert specializat în spațiul european – relații bilaterale. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2017). În prezent ocupă funcția de prim colaborator la Ambasada României la Londra (2019). În serviciul Exterior a mai activat la Ambasada Berlin (2009-2014),
În centrala MAE a ocupat funcțiile de director adjunct al Direcției Europa Occidentală și Europa Centrală (2014-2015), ulterior devenind directorul acestei direcții (2017-2019). A fost consilier pentru politică externă în cadrul Administrației Prezidențiale (2015-2017). Limbi străine: germană, engleză, franceză. Născută în 1972.

Dan-Sorin Mihalache

NICOSIA Ambasadorul României la Londra, a ocupat funcția de șef al Cancelariei Prezidențiale și a fost parlamentar și europarlamentar.

Cristian Istrate
MOSCOVA
Expert specializat în tematici de securitate, NATO, controlul armamentelor. Deține gradul diplomatic de ambasador (2019); este din 2013 reprezentantul permanent al României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena. A fost ambasador la Oslo între 2006-2011 și director general al Departamentului Afaceri Strategice din cadrul Centralei MAE (2011-2013). Limbi străine: engleză, franceză, spaniolă. Născut în 1964.

Silvia Davidoiu
BELGRAD
Expert specializat în spațiul european – relații bilaterale. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar. În prezent își desfășoară activitatea în cadrul ambasadei României la Oslo.
A deținut anterior mai multe funcții de ambasador: în Irlanda (2004-2008), respectiv ambasador în Austria (2009-2015).
În centrala MAE a ocupat mai multe funcții de conducere, printre care director al Direcției Europa de Vest (2001-2002), director general Direcția Generală Europa (2002-2004), director general Direcția Generală Europa Extinsă (2004), Coordonatorul Naţional al Strategiei UE pentru regiunea Dunării (SUERD)- 2016.
Limbi străine: engleză, germană, franceză.
Născută în 1967.

Gabriel Șopandă
BUDAPESTA

Expert specializat în spațiul european și Orientul Mijlociu – relații bilaterale și analiză politică. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2017), ocupă în prezent funcția de ambasador la Ankara (din 2016), a fost la Ambasada României la Bruxelles (2002-2007), director adjunct la Direcția Planificare Politică (dec.2007-2008), director la Cabinetul ministrului (2008-2009), la Ambasada României la Washington (2009-2014), prim colaborator la Ambasada României la Tel Aviv (2014-2016).
Limbi străine: engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană. Născut în 1976.

Antoaneta Barta
PRAGA
Expert specializat în spațiul european – relații bilaterale Deține gradul diplomatic de ministru plenipotențiar (2017). Din 2017 este director general al Departamentului Relații Bilaterale Europene si Cooperare Regională din Centrala MAE. Anterior a fost director adjunct Direcția Europa Occidentală și Europa Centrală (2005-2009), director Direcţia Afaceri Generale, Financiare, Interne şi Justiţie (2014-2016), director general adjunct Departamentul UE (2016-2017). În serviciul Exterior și-a desfășurat activitatea la A.R. Atena (2000-2004) și respectiv la Reprezentanța Permanentă a R. la Bruxelles (2009-2014).
Limbi străine: franceză, engleză, greacă, germană
Născută în 1976.


Lucian Fătu
HAGA

Expert specializat în spațiul european – relații bilaterale
Deține gradul diplomatic de Ministru plenipotențiar (2007). În prezent activează în cadrul Direcției Afaceri Instituționale și Relații Externe UE. A fost ambasador la Vilnius (2001-2004), ambasador la Helsinki (2006-2011) și ambasador la Atena (2013-2019). Limbi străine: engleză, franceză
Născut în 1959.

Brândușa Predescu
SOFIA

Expert specializat în spațiul european – relații bilaterale și cooperare regională; comunicare. Deține gradul diplomatic de ministru plenipotențiar (2010). În prezent ocupă poziția de ambasador al României în Olanda (din 2016). În centrala MAE a ocupat mai multe funcții de director, inclusiv director al direcției OSCE (2006-2008), reprezentant cu însărcinări speciale pentru Strategia UE pentru Regiunea Dunării (2012-2013), director general al Departamentului de Comunicare (2013-2015)

În Serviciul Exterior și-a mai desfășurat activitatea în cadrul Misiunii Permanente a României la Viena (1997-2000), Ambasada României la Berlin (2002-2006) și înainte de a deveni ambasador a ocupat funcția de consul general la Munchen (2008-2012).
Limbi străine: engleză, germană, franceză, olandeză.
Născută în 1967.

Ștefan Tinca
ANKARA
Expert specializat în spațiul european– relații bilaterale și analiză politică. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2015), ocupă în prezent funcția de director general (Director Politic al MAE din 2017). Anterior a ocupat mai multe funcții de director și director general în cadrul Centralei MAE, în exterior a activat în cadrul Reprezentanței Permanente a României la UE (1996-2000 și 2002-2006), iar între
2012-2016 a fost ambasador al României la Bruxelles. Ulterior, între 2016-2017 a ocupat funcția de secretar de stat în cadrul MApN.
Limbi străine: engleză, franceză.
Născut în 1971.

Simona Miculescu
UNESCO
Expert specializat în relații multilaterale / organizații internaționale; comunicare. Deține gradul diplomatic de ambasador (2003), este în prezent director al Biroului ONU la Belgrad (din 2015), a fost director adjunct la Direcția Relații Presă (1993-1994), a fost în misiune la Ambasada României la Washington (1994-1998), director adjunct la Direcția America de Nord (1998-1999), a lucrat în cadrul Administrației Prezidențiale (2000-2004), în cadrul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (2006-2007), director la Direcția Comunicare și Diplomație Publică (2007-2008), ambasador la M.P. ONU New York (2008-2015). Limbi străine: engleză, franceză; Născută în 1959.

Anton Păcurețu
SARAJEVO

Expert specializat în spațiul european – relații bilaterale, multilaterale și analiză politică. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2013). În prezent ocupă funcția de șef birou GDPR, anterior printre funcțiile ocupate în cadrul Centralei MAE fiind directorul politic al MAE (2016-2017).
În Serviciul Exterior a fost ambasador al României la Sofia (2009-2016), consul general la Sankt Petersburg (2017-2018), iar anterior a avut mai multe misiuni – Misiunea Permanentă de la Geneva (1997-2001), Reprezentanța Permanentă de la Strasbourg (2002-2006), unde a fost și prim colaborator (2006-2007).
Limbi străine: engleză, franceză, bulgară, rusă.
Născut în 1966.

Viorel Ardeleanu
PODGORICA

Expert specializat în teme de securitate. Deține gradul diplomatic de Ministru plenipotențiar (2005). Din 2016 este director general, Departamentul Afaceri Strategice din cadrul MAE. Anterior a mai ocupat funcții de conducere în cadrul Centralei MAE –
1997-1999, director Direcția NATO;
2011-2012, Reprezentant cu Însărcinări Speciale cu rang de director general pentru Strategia UE pentru Regiunea Dunării. Între 2012-2016 a fost ambasador la Copenhaga. Limbi străine: engleză, franceză. Născut în 1954

Monica Adela Axinte
SKOPJE
Expert specializat în relații bilaterale și multilaterale. Deține gradul diplomatic de ministru-consilier (2016), ocupă în prezent funcția de director la Direcția Relațiile cu Republica Moldova (din 2019), a fost șef serviciu la Direcția NATO (2002-2003), a fost în misiune la M.P. ONU New York (2003-2007), la M.P. Viena (2008-2012), director la Direcția Riscuri Asimetrice (2013-2016).

Limbi străine: engleză, spaniolă, germană; Născută în 1977.

Daniel Ciobanu
TAȘKENT

Expert specializat în spațiul estic. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2019), ocupă în prezent funcția de șef birou la Biroul Politici pentru Vecinătatea Estică, în centrala MAE (din 2020), a fost în misiune la Moscova (1998-2002 și 2003-2009), prim colaborator la. Moscova (2009-2011), ambasador în Azerbaidjan (2011-2016), director al Direcției R. Moldova (2016-2019), șeful Biroului pentru Parteneriatul Estic.
Limbi străine: engleză, franceză, rusă; Născut în 1969.

Răzvan Rotundu
TBILISI

Expert specializat în relații bilaterale – spațiul european, Balcani, drepturile omului. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2015), ocupă în prezent funcția de ambasador la Helsinki (din 2016), a fost director adjunct la Direcția Consiliul Europei și Drepturile Omului (2001), la Misiunea Permanentă de la Strasbourg (2001-2006), director adjunct la Direcția OSCE, Consiliul Europei și Drepturile Omului (2006-2008), director la Direcția OSCE, Consiliul Europei și Drepturile Omului (2008-2009), șef serviciu la Divizia pentru Drepturile Omului și Consiliul Europei (2009-2010), la Misiunea Permanentă pe lângă Oficiul Națiunilor Unite – Geneva (2010-2015).
Limbi străine: engleză, franceză, italiană, sârbo-croată. Născut în 1968.

Maria Ciobanu
RABAT

Expert specializat în relații multilaterale (UE, ONU). Deține gradul diplomatic de ambasador (2018).
Între 2009-2015 a fost ambasador al R. la Geneva ONU. Printre funcțiile de conducere din centrala MAE menționăm director adjunct Direcția UE (1999-2000), respectiv director Direcția ONU, Instituții Specializate și Francofonie (2016-2020). Între 2006-2009 a fost consilier de stat la Administrația Prezidențială.
Limbi străine: engleză, franceză. Născută în 1958.


Bogdan Mănoiu
OTTAWA

Ocupă în prezent funcția de însărcinat cu afaceri la Ottawa (din 2018). A fost consilier prezidențial pentru afaceri europene (2011-2014). În perioada 2017-2018 a fost secretar de stat pentru afaceri europene. În perioada 2009-2011, a activat ca şef, cu rang de ministru, al Departamentului pentru Afaceri Europene al Guvernului. Este diplomat de carieră, cu o activitate în cadrul Ministerului Afacerilor Externe care a debutat în anul 1995

Dan Petre
BUENOS AIRES
Istoric, director general Institutul Diplomatic Român (2013-2020). Consilier de stat, şeful cabinetului diplomatic al Preşedintelui României Emil Constantinescu (1996-2000), secretar de stat în MAE în perioada 2012-2013.

Marius Lazurca
CIUDAD DE MEXICO

Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2019), ocupă în prezent funcția de ambasador la Budapesta (din 2016), a fost ambasador la Sfântul Scaun (2006-2010), ambasador la Chișinău (2010-2016).
Limbi străine: franceză, engleză, italiană, maghiară; Născut în 1971.

Radu Gabriel Safta –
CANBERRA
Expert specializat pe spațiul non-european pe care îl gestionează în preznt ca director general. Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2010), ocupă în prezent funcția de director general la Departamentul Afaceri Globale (din 2016), a fost consul general la Toronto (1998-2002), director la Direcția Relații Consulare (2003-2004), consul general la Istanbul (2004-2009), ambasador la Pretoria (2009-2016). Limbi străine: engleză, franceză; Născut în 1959.

Daniela-Mariana Sezonov-Țane
NEW DELHI Expert specializat în cultura și societatea indiene.
Deține gradul diplomatic de consilier diplomatic (2016), ocupă în prezent funcția de însărcinat cu afaceri a.i. la Ambasada României la Nicosia (din 2017), a lucrat la Ambasada României la New Delhi (1998-1999 și 2000-2004), a activat și în cadrul Comitetului Internațional al Crucii Roșii (2005-2012 și 2014-2016).
Limbi străine: franceză, engleză și hindi. Născută în 1970.

Dan Bălănescu
JAKARTA Este însărcinat cu afaceri a.i. la Jakarta. Deține gradul diplomatic de ministru consilier (2016), a ocupat până recent funcția de ministru consilier la Direcția ONU, Instituții Specializate și Francofonie (din 2019). A fost însărcinat cu afaceri a.i. și prim colaborator la Ambasada României în Praga (1999-2002), detașat la Departamentul Relații Internaționale al Administrației Prezidențiale (2009-2012), ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Lituania, acreditat și Republica Letonia (2012-2019).
Limbi străine: engleză, franceză și italiană. Născut în 1974.

Camelia Ion-Radu
LIMA

Expert specializat în spațiul latino-american. Deține gradul diplomatic de ministru consilier (2019). A intrat în corpul diplomatic în anul 2008, în cadrul Direcţiei Relaţii Culturale, Educaţionale şi Ştiinţifice, unde și-a derulat activitatea până în anul 2010. De asemenea, în Centrala MAE din anul 2016 își desfășoară activitatea în cadrul Direcției America Latină și Caraibi.
În Serviciul Exterior și-a desfășurat activitatea la Ambasada României la Santiago de Chile, având calitatea de prim colaborator în perioada 2013-2016, respectiv de însărcinat cu afacaeri a.i. la aceeași misiuni în perioada 2010-2011.
Limbi străine: spaniolă, franceză, engleză.
Născută în 1975

Ana Voicu
MONTEVIDEO
Expert specializat în spațiul latino-american.Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2015), ocupă în prezent funcția de ministru ministru-plenipotențiar la Direcția OSCE, Neproliferare și Controlul Armamentelor, în Centrala MAE (din 2016), a fost director Direcția Planificare Politică (2000-2001), a fost în misiune la Ambasada României la Madrid (2001-2005), director general la Direcția Generală UE (2006-2008), ambasador în Ciudad de Mexico (2011-2016). Limbi străine: spaniolă, engleză, franceză, germană, arabă; Născută în 1972.

Maria Ligor
HELSINKI

Deține gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar (2011). În prezent este reprezentant cu însărcinări speciale în cadrul Unității pentru Politici de Dezvoltare și Umanitare (2017) din cadrul MAE. A fost ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni (2016-2017), secretar general al MAE (aprilie-mai 2012) și a ocupat mai multe poziții de ambasador – ambasador la Madrid (2006-2011), ambasador al R. la Ottawa (2012-2016).
Limbi străine: engleză, franceză, spaniolă.
Născută în 1967.

Cristina Romilă
HANOI
Expert specializat în spațiul asiatic. Deține gradul diplomatic de ministru consilier (2018). Între 2017 și 2018 a deținut funcția de director adjunct al Direcției Asia-Pacific, iar din 2018 ocupă funcția de director al aceleiași direcții.
Limbi străine: engleză, franceză, spaniolă.
Născută în 1978.

Nicolae Năstase
DAKAR
Expert specializat în spațiul african și relații multilaterale. Deține gradul diplomatic de consilier diplomatic (2015), ocupă în prezent funcția de expert național în regim de ”secondment” în cadrul Secretariatului Permanent al Comunității Democrațiilor, la Ambasada României de la Varșovia (din 2018), a fost prim colaborator la Misiunea Permanentă de la Strasbourg (2006-2010), consilier la Cabinetul ministrului afacerilor externe (2010-2012), ambasador la Tunis (2012-2017).
Limbi străine: franceză și engleză. Născut în 1975.

Nineta Bărbulescu
KUALA LUMPUR

Are gradul diplomatic de ministru-plenipotențiar din 2010. Ambasador al României în Australia din 2013. În Centrala MAE a ocupat poziția de director al Direcției NATO (2000), secretar de stat (2001-2005), director al Direcției OSCE (2007-20013). Limbi străine: engleză, franceză. Născută în 1969.

Octavian Șerban
TIRANA Expert specializat în domeniul drepturilor omului, minorităților. Deține gradul diplomatic de consilier diplomatic (2018), ocupă în prezent funcția de consilier diplomatic la Direcția Drepturile Omului, Protecția Minorităților și Consiliul Europei (din 2017), a fost la Ambasada României la Tel Aviv (2006-2008), la Ambasada României la Skopje (2012-2017).
Limbi străine: engleză, franceză, ebraică și greacă; Născut în 1972.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *