Lovitură dură pentru credincioși. Pelerinajul a fost interzis!

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunțat că va respecta toate restricțiile impuse de autoritățile locale și naționale pentru ceremoniile prilejuite de hramul Sfântei Cuvioase Parascheva, ce vor avea loc la Iași.

„Am luat act de decizia autorităților. În esența ei, sărbătoarea nu este afectată. Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie, ziua de prăznuire a ocrotitoarei Moldovei, va avea loc. Noi vom continua să ne organizăm pentru acei credincioși care vor putea participa, în speță cei din Iași. Îi îndemnăm pe acei pelerini care ar fi vrut să ajungă la Iași să folosească pentru rugăciune, pentru post, pentru o faptă bună timpul pe care l-ar fi dedicat călătoriei. De exemplu, pot citi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, cu nădejdea că Dumnezeu le va asculta cererile cele bune și le va aduce mângâiere.  Cu siguranță pentru acești pelerini va veni și clipa când vor putea să ajungă la racla cu sfintele moaște.”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Constantin Sturzu.

Luni, secretarul de stat Raed Arafat a anunțat că ceremoniile religioase vor fi rezervate strict celor care au domiciliu în localitățile respective. Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a anunțat și el că a cerut sprijinul M.A.I:, astfel încât, prin intermediul prefecturilor, organizarea credinciosilor din alte zone pentru pelerinaj la Iași, în convoaie de autovehicule, să fie stopată.

„Referitor la organizarea sărbătorilor religioase, aceasta este permisă numai localnicilor, fără participarea pelerinilor din alte localități.

Este extrem de necesar și trebuie să înțelegem  riscul major nu este numai participarea, ci și pe durata transportului. Dacă se stă într-un autocar ore în șir, este suficient să fie infectată o singură persoană și toți să se infecteze. Sper ca populația să ne înțeleagă”, a afirmat Arafat.

Anterior, primarul iașiului, Mihai Chirică, a anunțat că a cerut sprijinul M.A.I. pentru a împiedica formarea convoaielor de pelerini încă din localitățile de unde aceștia întenționează să pornească.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *