Pelerinajul de la Sfânta Cuvioasă Parascheva este interzis. Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Teofan: „Este o situație foarte greu de înțeles și de acceptat”

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei spun că autorităţile naţionale puteau să mizeze pe comportamentul responsabil al credincioşilor, aşa cum au făcut când au organizat alegerile locale din acest an. 

Anul acesta, racla cu moaşte Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă din Catedrala Mitropolitană pentru a fi depusă pe baldachinul din curte în data de 8 octombrie. Măsura a fost luată pentru a se preîntâmpina răspândirea noului coronavirus.
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Teofan, susține că interzicerea participării credincioșilor din alte localități decât cei din Iași este discriminatory și încalcă numeroase prevederi legale.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Teofan consideră că această perioadă este una dintre cele mai triste din istoria Moldovei.

Cea mai tristă perioadă din istoria Moldovei

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Teofan a transmis credincioșilor un mesaj prin care-și arată revolta față de măsurile luate de autorități

„Moldova trăiește în aceste zile una dintre cele mai triste perioade din istoria sa. La durerea provocată de faptul că mulți semeni de-ai noștri sunt atinși de noua epidemie se mai adaugă și decizia autorităților de a interzice celor care nu au domiciliul în Iași să pătrundă în spațiul Mitropoliei, unde se află racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Interdicția este respectată până-ntr-atât încât s-a ajuns ca în jurul Mitropoliei să fie mai mulți reprezentanți ai forțelor de ordine decât închinători. Este efectul unei măsuri discriminatorii, care încalcă numeroase prevederi legale și principii internaționale ce protejează libertatea de manifestare religioasă. Este o situație foarte greu de înțeles și de acceptat”, a spus mitropolitul Teofan.

ÎPS mitropolitul Teofan a răbufnit: „Totul are, însă, o limită”

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei mai spune că „moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare de vindecare și de întărire” și nu înțelege de ce s-au luat asemenea măsuri extrem de severe.

„Este pentru prima dată, cred, în istoria Moldovei, când se întâmplă așa ceva. Au fost invazii, războaie, molime de tot felul, regimuri totalitare. Sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare și de întărire, iar oamenilor li s-a permis să se apropie de ele. Astăzi, au ajuns să fie considerate sursă de contaminare. De șapte luni, Biserica s-a implicat cu toate forțele sale pentru ocrotirea sănătății oamenilor. Și o va face în continuare. Credincioșii au suportat restricții severe privind libertatea de manifestare a convingerilor religioase în numele luptei împotriva molimei. Totul are, însă, o limită peste care, dacă se trece, nu este bine pentru nimeni”, a precizat Teofan.

Totodată, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei îi roagă pe preoți să slujească zilnic Sfânta Liturghie,iar pe reprezentanții autorităților „să aibă înțelepciunea unor decizii care să țină cont și de amploarea epidemiei, dar și de faptul că există și numeroase persoane în această țară care au credință în Dumnezeu și în puterea tămăduitoare a rugăciunii sfinților.”

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *