COVID-19 ar putea declanșa o formă complet nouă de DIABET. Medicii din toată lumea sunt șocați

Francesco Rubino, cercetător în diabet la King’s College din Londra, crede că virusul SARS-CoV-2 ar putea provoca diabetul.

Mario Buelna, un american de 28 de ani, a fost iniţial diagnosticat cu Covid-19. Două săptămâni mai târziu, după ce părea a se recupera, s-a simţit slăbit şi a început să vomite. La 3 dimineaţa, în 1 august, a leşinat pe podeaua casei sale din Mesa, Arizona.

Paramedicii l-au dus la un spital din apropiere, unde medicii l-au internat la terapie intensivă. I-au spus că ar fi putut să moară. Diagnosticul lor – diabetul de tip 1 – l-a uimit şi l-a speriat. Nu avea antecedente de boală.

„Covid a declanşat-o”, a spus Buelna că i-au transmis medicii.

Declanșează COVID-19 diabetul? 

Cazuri similare reflectă o nouă îngrijorare cu privire la relaţia periculoasă dintre diabet şi Covid-19, care este studiată de medici şi oameni de ştiinţă din întreaga lume, citează Mediafax. Mulţi experţi sunt convinşi că Covid-19 poate declanşa apariţia diabetului – chiar şi la unii adulţi şi copii care nu au factorii de risc.

În iulie, oficialii din domeniul sănătăţii din SUA au descoperit că aproape 40% dintre persoanele care au murit cu Covid-19 aveau diabet. Acum, cazuri precum cele ale lui Buelna sugerează că legătura dintre boli se desfăşoară în ambele sensuri.

„Covid ar putea provoca diabetul de la zero”, a spus dr. Francesco Rubino, cercetător în diabet şi preşedinte de chirurgie metabolică şi bariatrică la King’s College din Londra.

Cazuri din toate colțurile lumii

Rubino conduce o echipă internaţională care colectează cazuri de pacienţi la nivel global pentru a dezlega unul dintre cele mai mari mistere ale pandemiei.

Iniţial, a spus el, mai mult de 300 de medici au depus cereri pentru a împărtăşi cazurile pentru revizuire, număr care se aşteaptă să crească pe măsură ce infecţiile revin.

„Aceste cazuri vin din toate colţurile lumii şi din toate continentele”, a spus Rubino pentru Reuters.

O formă complet nouă de diabet? 

În plus, Institutul Naţional al Sănătăţii din SUA finanţează o cercetare asupra modului în care coronavirusul poate provoca creșterea zaharurilor din sânge şi diabet.

„Avem acum mai multe întrebări decât răspunsuri. (…) Am putea avea de-a face cu o formă complet nouă de diabet”, a spus dr. Robert Eckel, de la Asociaţia Americană a Diabetului.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *