Raluca Turcan, noul ministru al Muncii. Ce se va întâmpla cu alocațiile din 2021

Noul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că alocaţiile pentru copii vor fi majorate cu 20%.

Alocaţiile pentru copii vor creşte de la 1 ianuarie 2021 cu 20 de procente, a anunţat joi noul ministrul al Muncii, Raluca Turcan, la preluarea mandatului de la Violeta Alexandru.

„În privința alocațiilor, răspunsul este că suntem în cadrul ordonanței de urgență adoptată de Guvernul Orban, deci de Guvernul precedent și de la 1 ianuarie cu siguranță alocațiile vor crește cu 20% și de asemenea în momentul în care legea se reîntoarce la Parlament vom definitiva cadrul legal cu privire la majorarea alocațiilor pentru copii”, a declarat Raluca Turcan, la Ministerul Muncii.

O altă prioritate a noului ministru al Muncii este majorarea salariului minim. Raluca Turcan a anunțat joi că şi salariul minim va crește în 2021.

„Discuția din cadrul ministerului, dar și cu dl prim ministru Florin Cîțu a subliniat că acesta trebuie să crească cel puțin raportat la rata inflației. Este un lucru pe care deja îl vom lansa în dezbatere publică astfel să legiferăm această decizie”, a explicat Raluca Turcan.

Alocaţiile pentru copii ar urma să fie majorate de două ori în 2021

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2020 pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii prevede că:

„Art. 3. – (1) Alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3);

c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

(2) Cuantumul prevăzut la alin. (1) se aplică începând cu drepturile aferente lunii iulie 2022.

(3) Începând cu drepturile bănești aferente lunii august 2020, cuantumul alocației de stat se majorează cu 20 de puncte procentuale, aplicate sumei rezultate din diferența dintre cuantumul prevăzut la alin. (1) și cuantumul acordat anterior, în luna iulie 2020.

(4) În perioada 1 ianuarie 2021-1 iulie 2022, majorarea prevăzută la alin. (3) se aplică de două ori pe an, respectiv începând cu drepturile aferente lunii ianuarie și drepturile aferente lunii iulie a fiecărui an.

 (5) Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației.

(6) În condițiile în care bugetul de stat poate susține un cuantum mai mare al alocației de stat pentru copii, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili un nivel mai ridicat decât cel prevăzut la alin. (5).

(7) Titular al dreptului la alocația de stat pentru copii este copilul.

(8) Alocația de stat pentru copii prevăzută la alin. (1) lit. a) se cumulează cu indemnizația lunară, stimulentul lunar sau stimulentul de inserție, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(9) Dacă din calculul cuantumului alocației de stat pentru copii prevăzut la alin. (3)-(5) rezultă fracțiuni în bani, cuantumul se rotunjește la leu în favoarea beneficiarului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *