Citiți și vă cruciți! Cât costă un meniu la restaurantul Palatul Parlamentului

Dacă prețurile practicate la restaurantul Palatul Parlamentului, unde au acces numai parlamentarii, desigur, ar exista și în restaurantele destinate „muritorilor” de rând, fiți convinși că toată populația României s-ar putea lăuda că mămâncă numai la restaurant.

Potrivit zicalei „câinii latră, ursul merge”, lucrurile acestea nu sunt de ieri, de azi. Putem spune că sunt din totdeauna. Numai că am fost curioși să vedem dacă s-a mai schimbat ceva odată cu schimbarea Guvernului. Aș! Același nărav, același tupeu, aceeași sfidare fără rușine a românilor!

Românul de rând este nevoit să plătească aproape zilnic majorări peste majorări la alimente, în timp ce „politicieni cu ceafa groasă” se îmbuibează din „oropsitele” și „subnutritele” lor salarii, din banii mult prea „bogaților” români de rând.

CiFotografia cu meniul parlamentarilor a ajuns virală pe internet. Aleșii ţări mănâncă la prețuri derizorii, iar meniul conţine bucate alese. La un calcul simplu, putem obseva că 15 lei sunt de ajuns pentru a mânca două feluri de mâcare, plus desert.

Sarmalele sunt cele mai scumpe produse din meniu! O porție de sarmale cu costiță costă 11,81 lei, asta în timp ce un român de rând poate plăti un asemenea meniu cu cel puțin 50 de lei!

CARE ESTE SALARIUL UNUI PARLAMENTAR

Potrivit ultimelor date publicate pe siteurile oficiale ale celor două camere, preşedintele Camerei Deputatilor încasează 23.920 de lei brut, vicepresedinţii Camerei Deputatilor 22.256 de lei, secretarii şi chestorii Camerei Deputatilor 21.840 de lei, liderii grupurilor parlamentare Camerei Deputatilor 20.800 de lei, presedintii comisiilor permanente Camerei Deputatilor 20.176 de lei, vicepresedintii comisiilor permanente Camerei Deputatilor 19.552 de lei, secretarii comisiilor permanente Camerei Deputatilor 19.136 de lei.

CE BENEFICII ARE UN PARLAMENTAR

Un parlamentar mai primeşte o sumă forfetară pentru cabinetele parlamentare şi activitatea parlamentară din circumscripţiile electorale care înseamna 25.000 de lei, dintre care jumatate sunt decontabili, jumatate sunt luati pe declaratie pe proprie raspundere. La aceasta suma mai sunt adaugati 1.400 de lei, transport in circumscriptia electorala si o diurna in jurul a 200 de lei.

Parlamentarii mai primesc telefon, tableta, transport gratuit cu trenul – CFR, indiferent unde, atat la clasa 1, cat si la vagon de dormit, cat si o calatorie dus intors catre circumscriptia electorala cu avionul.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *