Un primar a ajuns la capătul răbdării. Ce a făcut este incredibil. „Să se învețe minte”

La marginea localității Băilești, județul Gorj, s-au format, de-a lungul timpului, munți de gunoaie, deoarece, mulți riverani, dar și din împrejurimi, aruncă gunoaiele.

Sătul să strângă după iresponsabili, primarul împreună cu consilierii locali s-au gândit și la o metodă de a-i prinde pe făptași. Au împânzit astfel toată comuna cu camere de filmat. Și nu oriunde, ci ascunse vederii, în copaci.

AMENZI USTURĂTOARE PENTRU CEI CARE ARUNCĂ GUNOAIE

După ce metoda inedită a fost pusă în practică, au început să curgă și amenzile.

Camerele fe filmat  încep să înregistreze imediat ce detectează mișcare, așa că, cei care aruncă gunoaiele nu mai au cum să comenteze.

Vinovații riscă amenzi de până la 2.000 de lei. În ultima lună, patru persoane au fost sancționate.

Una dintre camere a surprins recent doi bărbaţi care au lăsat mai mulți saci cu resturi chiar pe malul râului. Primăria a postat imaginile pe Facebook şi încearcă să-i identifice, ca să-i amendeze.

„Să le dea amendă, să-i usture, să se învețe minte. Că dacă le da amendă, spune și la alții și nu mai fac nici alții ca ei așa”, a spus o localnică, citată de ObservatorNews.

„Vine mașina prin sat, strânge, tot, dar lumea nu înţelege. E greu să plătească, aia e problema”, a zis un localnic.

De frica amenzilor și să nu se facă de rușine, oamenii au încetat să mai arunce resturile la întâmplare. Așa se face că deja comuna e mai curată.

„A început să se mai reducă din ei tot de frică. De frică din cauză că au fost surprinși și sancționați. Poate și din cauza rușinii, că se văd pe Facebook și pe mass-media”, a declarat Dragoș Turărescu, șeful Poliției Locale Bălești.

PRIMARUL DIN BĂILEȘTI, MODEL PENTRU PRIMARII DIN JUR

Și alți primari au instalat camere pe ulițele din sate, ca să scape de gunoaie, dar la vedere. În Drăguţeşti, o localitate din apropiere, sunt 16 astfel de camere și primăria vrea să mai cumpere încă zece anul acesta.

„Am găsit o grămadă de persoane care au avut tendința de a arunca, dar am stopat. Fiind oameni din localitate, am încercat cât de cât să-i educăm, să nu trecem la următorul pas, cu amenzile”, a spus primarul Ion Popescu.

Un beneficiu secundar este că sistemul video, care poate costa și câteva zeci de mii de lei, îi sperie și pe hoții de lemne.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *