Coronavrusul provoacă orbire! Concluzia șocantă a specialiștilor

Oamenii de știință din Franța ai făcut o descoperire școcantă în legătură cu afecțiunile grave ale coronavirusului.

După ce au studiat RMN-urile unor pacienți care au avut forme grave ale infecției cu Sars-Cov-2, aceștia au observat anomalii semnificative ale ochilor.

Cercetarea semnalează că noul coronavirus poate fi asociat şi apariţiei unor afecţiuni oculare, precum conjunctivita sau retinopatia, care pot provoca pierderea vederii.

În cadrul studiului, Societatea Franceză de Neuroradiologie a evaluat prin examene RMN 129 de pacienţi cu forme grave de COVID-19. Nouă dintre ei (7%) au prezentat anomalii ale globului ocular, iar imaginile au evidenţiat unul sau mai mulţi noduli în partea posterioară. Opt din cei nouă pacienţi au fost internați la ATI. La toți s-au descoperit noduli în regiunea maculară – zona de pe fundul ochiului responsabilă cu vederea centrală, iar opt dintre ei aveau noduli la ambii ochi.
Mecanismele care conduc la formarea acestor noduli nu sunt cunoscute deocamdată, dar medicii presupun că ar putea avea legătură cu inflamaţia cauzată de virus. Un alt factor ar putea fi drenajul inadecvat al venelor ochilor, problemă observată la pacienţii care au stat mult timp la ATI intubaţi sau în poziţia cu faţa în jos. Şapte dintre pacienţii din acest studiu care au prezentat anomalii oculare au stat mult timp în această poziţie.

Cercetarea completează alte investigații care susţin că boala COVID-19 are consecinţe mai severe în cazul persoanelor care au şi alte probleme de sănătate. Doi din cei nouă pacienți la care s-au descoperit noduli oculari aveau diabet, şase erau obezi şi doi aveau hipertensiune arterială.

În urma studiului, oamenii de știință recomandă ca pacienții care au trecut prin forme grave ale Covid-19 să fie supuși unor consultaţii oftalmologice – examenul fundului de ochi şi tomografia în coerenţă optică – pentru a detecta aceste posibile efecte asupra ochilor şi pentru a le putea trata din timp.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *