Cât de eficient este vaccinul anti-COVID. Descoperire șocantă după testare

Un antreprenor a fost vaccinat cu ambele doze, dar nu a dezvoltat anticorpi.

Asta a descoperit Marius Pahomi atunci când şi-a făcut testul de anticorpi, la 7 zile după rapel.

Antreprenorul a ales să-şi facă testul din dorinţa de a urmări evoluţia imunităţii oferită de vaccin. Rezultatul nu a fost deloc cel pe care îl aştepta.

„Am intrat şi eu pentru că făcusem testul la acelaşi laborator şi am văzut că-mi apăruse şi mie testul, l-am deschis cu entuziasm şi am văzut că mie îmi iesise valoare 0,4, care însemna că nu am anticorpi. Am fost foarte surprins de acest rezultat”, declară Marius Pahomi.

Controversa testului pe care l-a făcut

Deşi testul spune că nu a dezvoltat anticorpi, medicii l-au asigurat că este protejat împotriva virusului.

În acelaşi timp, Marius Pahomi spune că nu există o altă modalitate prin care să afle cât de protejat este de fapt: „Am fost contactat aseară de cineva de la Ministerul Sănătăţii, care mi-a explicat că nu este foarte concludent acest test, în opinia sa, şi că de aceea nu-l recomandă şi că îmi garantează că am aceeaşi imunitate ca şi o persoană care a primit un rezultat pozitiv, adică care are anticorpi”.

Infecţionistul Adrian Marinescu transmite că indiferent de eficacitatea vaccinului, din 100 de oameni, 5% nu vor căpăta anticorpi. Medicul îl îndeamnă pe antreprenor să repete testul peste o lună.

„Vor fi persoane care nu obţin anticorpi în urma vaccinării. Anticorpii se obţin fie dacă trecem prin boală, fie dacă ne vaccinăm. În cazul de faţă, nu a trecut prin infecţie, iar, în urma vaccinării, nu a obţinut anticorpii protectori. După o lună, ar merita să îşi facă această testare, pentru a vedea dacă, într-adevăr nivelul este atât de scăzut”, a declarat medicul infecţionist

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *