UDMR vrea măcel în România. Petiţie prezentată Parlamentului European

Preşedintele CJ Harghita, Csaba Borboly (UDMR), şi eurodeputatul Vincze Lorant au înaintat, miercuri, către Parlamentul European o petiție prin care solicită uciderea unui număr semnificativ de urși, care trăiesc în România.

Politicienii UDMR își motivează solicitarea, afirmând că trebuie asigurate toate condiţiile pentru protecţia vieţii umane, siguranţa publică şi prevenirea daunelor.

PETIȚIA REPREZENTANȚILOR UDMR

„În prezentarea sa, Borboly Csaba a atras atenția asupra numărului mare de urși de pe teritoriul județului Harghita, raportat la populația de urși de la nivel național: 2000 vs 6500, acest număr nefiind o simplă cifră ci generând prin dimensiunea sa o serie de conflicte la nivelul comunității: în județul Harghita,1120 de animale din gospodării au fost rănite/ucise; 54 de persoane au fost spitalizate. Doar în anul 2019, 7 decese cauzate de atacuri de urși au fost înregistrate în România, o serie de accidente rutiere fiind de asemenea semnalate.

Măsurile luate până în prezent au fost doar de a compensa parțial daunele fără a exista componenta de prevenție care este cea mai importantă în încercarea de stopare a daunelor provocate”, se arată într-un comunicat de presă al CJ Harghita.

PRECIZĂRILE PREȘEDINTELUI CJ HARGHITA

„Este important ca Parlamentul European să solicite Guvernului României să acționeze în direcția prevenției pentru a proteja viața oamenilor, proprietatea privată și siguranța publică. Este necesar să fie incluse în programul național de dezvoltare rurală planificarea și finanțarea măsurilor preventive”, a precizat Borboly Csaba
Hadnagy Lehel, președintele Asociației de Vânătoare SZILOS, a avut o intervenție în susținerea petiției, apreciind faptul că e nevoie de eficientizarea măsurilor de prevenție și intervenție pentru rezolvarea problemei ursului la nivel național.

DISCUŢII CU MINISTRUL MEDIULUI, TANCZOS BARNA

Europarlamentarul UDMR Vincze Lorant afirmă că responsabilitatea aparţine ministerului Mediului, motiv pentru care a purtat deja discuţii cu Tanczos Barna.

„Cel mai important pentru noi este să protejăm vieţile omeneşti şi să prevenim daunele economice”, a spus acesta.

Loránt Vincze a afirmat în cadrul ședinței că Comisia Europeană că se poate face o excepție de la o dispoziție europeană, care precizează că este interzisă capturarea sau uciderea deliberată a vânatului mare, cum ar fi ursul brun.

„Lucrăm de mult timp la această temă cu Ministrul Mediului”, a scris eurodeputatul pe Facebook.

Vânătoarea la urs se poate practica numai în baza derogărilor anuale care se obțin de la Ministerul Mediului. În 2020 ministerul a aprobat uciderea a 106 exemplare, iar 18 exemplare au fost relocate (mutate din zone unde pot intra în contact cu oameni în zone unde sunt în siguranță).

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *