A fost numit ambasadorul României în SUA. Primele declarații ale ministrului MAE, Bogdan Aurescu

Președintele Klaus Iohannis l-a numit ambasador în Statele Unite pe Andrei Muraru, numire care este lăudată și de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

REACȚIA MINISTRULUI BOGDAN AURESCU

„Este o alegere excelentă, este o alegere foarte bună a preşedintelui României, o susţin în mod deplin. Îl cunosc personal pe domnul Muraru în calitate de consilier prezidenţial. Am lucrat îndeaproape cu dânsul şi sunt absolut convins că va face o treabă excepţională în Statele Unite în calitate de ambasador”, a spus şeful diplomaţiei române la Palatul Parlamentului.

CINE ESTE ANDREI MURARU

Născut în 1982, este absolvent al Facultății de Istorie (2005), licențiat al programului de master „Românii și Europa” (2007) și doctor în Istorie (2011) al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (sursa – presidency.ro).

Andrei Muraru este consilier prezidenţial din 2014. A lucrat în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) încă de la înfiinţare (2006), ocupând diferite poziţii, de la expert-cercetător la preşedinte executiv (2012-2014). În perioada 2006-2009, a fost consilier la Cancelaria prim-ministrului şi consilier al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României. A fost membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (2014). În intervalul iulie-decembrie 2014, a fost consilier personal al preşedintelui Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis.

Andrei Muraru este lector universitar în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană) şi cercetător ştiinţific III la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

Este autor al cărţii “Vişinescu, torţionarul uitat. Închisoarea, crimele, procesul”, 2017, coordonator al volumelor “Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967)”, 2008, “Regele, comuniştii şi Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I” (împreună cu Alexandru Muraru), 2017, “Revoluţia din 1989. Învinşi şi învingători” (împreună cu Anneli Ute Gabanyi, Alexandru Muraru, Daniel Şandru), 2020, şi coautor al volumului “O istorie a comunismului din România. Manual pentru liceu”, 2008; ediţia a II-a, 2009; ediţia a III-a, 2014.

A fost decorat de Regele Mihai pentru contribuţia adusă la cunoaşterea istoriei monarhiei din România cu medalia “Regele Mihai I pentru loialitate” (2008) şi pentru activitatea în fruntea IICCMER cu Ordinul “Coroana României” în grad de Ofiţer (2015). În 2019, Andrei Muraru a fost decorat de preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, cu Grande Ufficiale Ordine al Merito della Repubblica Italiana.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *