Frăția Ortodoxă protestează împotriva restricțiilor anti-COVID. „Asta e o politică de genocid”

După ce au fost anunțate restricții din cauza creșterii numărului mare de îmbolnăviri cu noul coronavirus, au avut loc manifestații în mai multe orașe din țară.

La Ploiești, zeci de persoane s-au adunat, pe parcursul mai multor zile, în fața Prefecturii, unde au manifestat împotriva restricțiilor.

Manifestațiile au fost organizate de o organizație denumită Frăția Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință”, condusă de Dan Grăjdeanu.

Așa cum se autodefinește, aceasta este o „asociație Românească a creștinilor, iubitori de Dumnezeu, Neam și Țară, uniți în scopul de a apăra și promova valorile tradiționale ale Neamului Românesc și de a schimba în bine mentalitatea românului”.

Duminică, protest la Ploiești

Duminică seară, începând cu ora 18:00, aproximativ 35 de persoane au venit pe o vreme ploioasă pentru a-și demonstra nenulțumirea împotriva factorilor de decizie, care au hotărât impunerea restricțiilor în contextul pandemiei și în municipiul Ploiești

„E un protest împotriva restricțiilor astea pe care le considerăm, în afară de aberante și ilegale, neconstituționale, prin faptul, că în momentul în care restrângi programul magazinelor, e clar că îi comprimi pe oamenii care ar trebui să se ducă la cumpărături, după ce ies de la serviciu, de la 5 până la 10, cât era programul la magazine, acuma îi comprimi pe toți între 5 și 6, ceea ce înseamnă că va fi mai multă înghesuială, deci restricția asta e total aberantă”, a spus Dan Grăjdeanu.

Protestatarii nu sunt de acord cu purtarea măștii de protecție

De asemenea, protestararii nu sunt de acord cu purtarea măștii de protecție pe care op consideră inutilă și chiar dăunătoare sănătății.

„Peste tot se recomandă să ieși la soare, la aer curat, pe când, restricțiile acestea spun să nu respiri aerul curat, să stai decât cu masca și în spațiul liber și în spațiul interior. Să nu mai vorbim de faptul că sunt puși copiii să facă ore de sport cu masca pe figură în spațiu închis. Deci, acolo unde e cald, corpul vrea să se oxigeneze mai mult, să se oxigeneze la nivel de țesuturi, el mai mult se intoxică, și automat cazurile de boli vor crește. Deci, numărul de boli vor crește…și nu numai de COVID, ci de toate bolile. E clar că sistemul imunitar va slăbi.

Creierul se atrofiază ca un om care stă imobilizat la pat și nu poate să se ridice decât prin masaj, prin exerciții de fizioterapie. Ne terorizează populația. Mi se pare asta o politică de genocid. Asta se întâmplă la nivelul întregii lumi, dar mai ales în România. Din ce m-am interesat, din ce am aflat informații, în nicio țară din lume, copiii mici până la 12 ani nu sunt obligați să poarte mască”, a mai afirmat liderul Frăției Ortodoxe.

„Am avut și eu copii acasă, au avut febră…l-am mângâiat, l-am ținut de mână, l-am pupat pe frunte, cu s-a făcut în neamul ăsta dintotdeauna. Ce a spus Hristos? Că nu ne vom mântui dacă nu vom cerceta pe cel bolnav. Nimeni nu spune să-l asasinăm pe cel bolnav, cum se face la ora actuală. Pentru că știți cu toții, că oameni care au fost internați în spitale cu febră , a doua zi au murit. Ce este asta, domne? Este mitralieră? Nicio mitralieră nu te omoară imediat…mai aștepți, până mai pierzi sânge, mai trăiești o zi, două, a mai spus Dan Grăjdeanu în fața oamenilor care s-au adunat în fața Prefecturii din Ploiești.

La protestul de la Ploiești, a mai vorbit și Angela Mateescu, membră a partidului AUR, filial Prahova, care a spus, că nu este de acord cu inchiderea școlilor, pentru că toți copiii au nevoie de educație.

Care este legătura cu AUR

Întrebat dacă are vreun protocol de colaboirare cu AUR, Dan Grăjdeanu, a spus: „Nu. Noi susținem în tot ceea ce este românesc și tot ceea ce vrea binele neamului românesc. Nu am făcut nicio înțelegere, nici scrisă, nici verbală. Adică, am avut o înțelegere, am discutat cu George Simion, la nivelul acesta: „frate, atâta timp cât mergi pe căile indicate de onoare și de dragoste de Dumnezeu și de neam și țară, noi o să fim lângă tine cu toată artileria, ca să spunem așa. În momentul în care vei greși, ne-am luat mâna de pe tine”. Văd că de câteva luni de zile , de când a intrat în Parlament, nu dezamăgesc, adică, sunt cu un mesaj corect, curat, patriotic, creștin, pentru dragoste de neam și țară”, a conchis liderul Frăției Ortodoxe.

La finalul protestului, care s-a încheiat la orele 20:00, protestatarii au aprins candele în la monumentul eroilor, din Ploiești.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *