Se schimbă regulile înmormântării. Românii au ajuns la capătul răbdării

Regulile de înmormântare a pacienților COVID-19 ar putea fi schimbate în această săptămână! 

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, este de părere că este urgentă modificarea legii înmormântării celor care mor din cauza virusului.

„Prelungirea așteptării ei devine dureroasă și nu mai are în acest moment o rațiune suficientă”, consideră Patriarhia Română.

„Modificarea unei legi draconice, concepute sub presiunea izbucnirii unei epidemii și a necunoscutului care o însoțea, o lege care prin urmările ei directe afectează și azi, la peste un an de zile de la promulgarea ei, familiile îndurerate ale celor decedați de COVID, care nu-i pot înmormânta pe aceștia demn și conform tradiției religioase în care s-au născut.

Practic, toată lumea pare să fi înțeles necesitatea modificării. Prelungirea așteptării ei devine dureroasă și nu mai are în acest moment o rațiune suficientă. Umanitatea și demnitatea sunt rațiunile care trebuie să aibă și acum ultimul cuvânt”, a declarat Vasile Bănescu la un post TV.

Raed Arafat despre regula înmormântării

Și Raed Arafat – secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență este de părere că regulile pentru înmormântare trebuie schimbate astfel încât să devină mai permisive, iar lumea că poată face ritualul după obiceiuri.

„Finalul discuției a fost că toată lumea este de acord, inclusiv INSP, că trebuie modificată regula înmormântării, să devină mai permisivă, ca lumea să poată să facă ritualul cum cer obiceiurile, respectând unele reguli. Acest lucru a plecat de la discuția respectivă că urmează să se modifice ordinul. Acolo a ajuns în comisii și nu știu amănunte.

Această problemă a fost ridicată și cu reprezentanții cultelor în fața domnului premier. Este un ordin emis de Ministerul Sănătății, dar care acum trebuie ajustat. Am înțeles că nu Institutul, ci comisia de Medicină Legală nu ar fi fost de acord, dar trebuie verificat, nu știu”, a declarat Raed Arafat.

Reacția premierului Florin Cîțu

Premierul Florin Cîțu a anunțat miercuri că a vorbit cu ministrul Sănătății și despre proiectul ce prevede măsuri de relaxare la înmormântarea celor care au murit din cauza COVID-19, precizând că mereu are discuții cu acesta, pe mai multe teme. 

„O să întreb să văd ce este cu proiectul respectiv. Mâine este prelungirea stării de alertă și dacă lucrurile se schimbă până mâine, putem să luăm și o decizie. Aștept de la Ministerul Sănătății opinia specialiștilor”, a declarat premierul, miercuri, la Palatul Victoria.

„Comitetul interministerial are exact acest rol: pentru a introduce toate proiectele care relaxează, și acesta (proiectul pentru relaxarea condițiilor de înmormântare a bolnavilor COVID-19 – n.red.) este unul dintre ele în comitetul interministerial și a le pune pe ordinea de zi cât mai rapid”, a mai precizat Florin Cîțu.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *