Certificatul verde, o condiție pentru a intra în biserici? Reacția Bisericii Ortodoxe Române

Premierul Nicolae Ciucă a participat, joi, la o întâlnire cu reprezentanţii cultelor religioase din România în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, conform unei informări a Guvernului. 

La întrevedere, din partea autorităţilor, au participat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

După întâlnire, premierul Nicolae Ciucă a spus că, nu a fost luată ă hătărâre definitivă de impunere a certificatului verde la intrarea în biserici.

„În acest moment, a fost o discuție și o solicitare a reprezentanților cultelor ca cetățenii să poată să beneficieze de această libertate de a participa la slujbe, fără să se impună obligativitatea deținerii certificatului verde. Este, în momentul de față, așa cum am spus-o de fiecare dată și îl avem aici și pe domnul ministru Rafila, este un proiect care este în dezbatere, se discută cu fiecare dintre specialiști și sperăm ca într-un timp cât se poate de rezonabil să ajungem la o concluzie, să mergem în Parlament și până la sfârșitul anului sau …să putem să avem această lege a certificatului COVID.

Declarația lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR

„Certificatul verde este un document care are o rațiune intrinsecă de convingere, nu de constrângere. Cine alege în mod rațional și informat să asculte sfatul medicilor specialiști și să se vaccineze beneficiază, temporar, de niște avantaje oferite de certificatul verde în anumite spații (comerciale sau de divertisment) aglomerate. Acest document nu este și nu poate deveni însă restrictiv pentru accesul în spații ce oferă produse sau servicii vitale, așa cum este cazul magazinelor alimentare, farmaciilor, spitalelor sau bisericilor”, subliniază purtătorul de cuvânt al BOR.

Acesta menționează că „cultele religioase sunt cele care nu doar au pledat, dar au și respectat și vor respecta exemplar măsurile de prevenție recomandate de autoritățile medicale, deci tot ele se vor îngriji responsabil ca membrii lor să rămână repere de civism și implicare în protejarea sănătății aproapelui. E datoria lor morală și spirituală”.

Vasile Bănescu precizează, totodată, că „persoanele din rândul clerului care sfidează necesarele măsuri de protecție sanitară și incită public la discreditarea unui act medical, la banalizarea gravității bolii și a consecințelor pandemiei, nu doar că nu reprezintă poziția Bisericii din care fac parte, ci se și autodiscreditează moral în societate”. „Exemplele triste, dezavuate și sancționate de Biserică, ale acestor persoane au fost și vor rămâne, din fericire, minoritare”, adaugă acesta.

Purtătorul de cuvânt al BOR mai afirmă că libertatea religioasă, care, ca orice libertate responsabilă, presupune ordine, nu dezordine, este un drept fundamental al omului.

„Statul trebuie să ia înțelept în considerare toate precauțiile care sunt cuprinse în legislația națională și internațională cu privire la restricționarea libertății religioase, cultivând și promovând astfel, în dialog și parteneriat cu cultele religioase, esențiala pace socială în comunitate. Avem o enormă nevoie de ea”, încheie Vasile Bănescu.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *