”Suntem două nații istețe, ospitaliere și vreau să mergem împreună în Europa” – a spus deputatul UDMR, Vass Levente

 

 

 

 

 

 

 

De parcă nu ar fi fost îndeajuns cu ceea ce există acum în țară din punct de vedere politic, iată, că la Targu Mureș se mai naște din când în când câte un scandal care nu face altceva decât să inflameze relațiile interetnice. De ani de zile problema liceului teoretic romano-catolic ”Unirea”, ține cu sufletul la gură, părinți, elevi, cadre didactice, politicieni și chiar instituțiile care sunt implicate. De mult timp Primăria și Prefectura sunt două instituții care au câte ceva reciproc de  reproșat. Și, iar din când în când, mai răsuflă și scandalul plăcuțelor bilingve. La acestă ultimă speță, scandalul a început după ce prefectul județului, Lucian Goga a dispus demontarea plăcuțelor cu denumirea în limba maghiară a străzii Gheorghe Doja, din Targu Mureș. La aflarea veștii, UDMR a reacționat cerându-i prefectului să revină asupra deciziei. ”UDMR nu invocă o lege pe care aș fi încălcat-o. Eu am procedat în deplină legalitate, prefectul prin lege având obligația de a veghea la respectarea legii”. Pentru a vedea și punctul de vedere al UDMR despre acest ultim scandal dar și despre alte frîmântări din Târgu Mureș,am discutat cu deputatul Vass Levente.

Domnule deputat, este vorba despre acel scandal de la Târgu Mureș, referitor la placutele bilingve. Care sunt elementele scandalului? De la ce a pornit totul?

  • Este o provocare ieftină dacă este să numim lucrurile pe nume. Din păcate domnul prefect, probabil a fost sfătuit incorect și a trimis o notă primăriei înainte de sarbatoare (sărbătorile Pascale n.r) ca să demonteze plăcuțele bilingve de pe o singura stradă, ce-i drept care are aproape cinci kilometri, str Ghe Doja, în limba maghiară str. Dozsa Gyorgy. Din păcate, după sărbătoare, marți, s-a început demontarea plăcuțelor. La intevenția noastră, a UDMR Tg. Mureș, acest demers s-a oprit. Au demontat 3-4 placuțe, restul sunt pe clădiri de pe str Ghe. Doja. Cum s-a demonstrat ulterior, nota a fost trimisă de prefect către primărie. Eu am spus că nu este un lucru bun.În Targu Mureș există o comunitate maghiară semnificativă de aprox. 40%. Să știți că la faza asta pot să demonstrez că plăcuțe bilingve există și la intrarea în oraș cam de 5,6-10 ani, fără să se atingă cineva de ele. Sunt în limba maghiară și în limb engleză. Când am văzut că nu e niciun temei legal în spatele dosarului la care se referă domnul prefect și în nota către primărie, atunci UDMR Târgu Mureș împreună cu UDMR național am dat presei un comunicat prin care cerem ca domnul prefect să retragă această notă și să reintrăm în normalitate pentru că legea administrației publice locale prevede foarte clar: în comunitațile unde peste 20% sunt minoritari, și vorbim despre comunitatea maghiară din Târgu Mureș, acolo și denumirile instituțiilor și placuțele de la intrarea în orașe și plăcuțele la străzi și tot,tot,tot, trebuie să se facă și în limba maghiară. Și cel mai ușor este să lași lucrurile să decurgă normal. Și dacă deja există niște plăcuțe acolo, lucru care la nimeni nu provoacă durere de cap, trebuie să se lase ca cele două comunitați să conviețuiască împreună. Asta e cererea noastră, asta este rugamintea noastră. Este o cerere cât se poate de prietenească.

Am înțeles, dar cine a realizat până la urmă,îndepărtarea plăcuțelor și cum explică primăria demontarea acestora?

  • Să știți că din punct de vedere administrativ, nu eu trebuie să știu cine le-a scos. Sunt poze pe facebook cu oamenii care au urcat pe scări, sunt poze cu mașini care au fost acolo…nu este treaba mea să clarific acest lucru. Treaba mea a fost ca să acționez, să transmit un mesaj de normalitate,și am cererea, rugămintea ca să ne oprim la Târgu Mureș cu toate aceste provocări. Sunt o grămadă de alte probleme care ne afectează și în plus suntem două nații istețe, ospitaliere și vreau să mergem împreună în Europa.

UDMR știu că este deschis dialogului și nu o singură dată s-a spus lucrul acesta. Ați dialogat cu autoritățile locale? Ce vi s-a răspuns?

  • În prima fază am încercat să sun pe domnul primar. Având în vedere că deja era după program nu mi-a răspuns, nu a fost telefonul deschis, nu am ce să-i reproșez. Am transmis imediat pe on line, o scrisoare de solicitare a unei explicații. Normal, am făcut rost în cele patru zile de sărbătoare de copia notei respective și am cerut să-mi explice exact care este conținutul dosarului la care se referă. Momentan, nicio hârtie oficială nu am primit încă. Eu cred că domnul prefect a greșit. Se referea probabil la o decizie judecătorească care nu are legătură cu traducerile din limba română în limba maghiară. Fiecare nație folosește un erou al lui cu numele propriu. Eu consider ca acea decizie, la care am înțeles din alte surse,că se referă domnul prefect, nu ține pentru că în decizia respectivă traducerea străzilor, respectiv numele de Gheorghe Doja, nici nu apare. Din punctul meu de vedere nu trebuie forțat,  dar trebuie să se traducă din limba română în limba maghiară, denumirea strazii. De exmplu, dacă este str. Tineretului, atunci să se treacă acolo că este Ifjusag Utca. Nu e niciun fel de problemă. Iar la denumirile cum este și Gheorghe Doja, pe nimeni nu deranjează. Încă odată țin să menționez că nu deranjează nici pe români, nici pe unguri  să apară acolo numele lui Dozsa Gyorgy și deasupra  Gheorghe Doja.

În aceste condiții, ce intenționați să faceți?

  • Să știți că încerc să aștept ca dl prefect să ia în considerare cererea și solicitarea de a retrage ordinul respectiv. Nu e nicio problemă dacă se recunoaște că a fost o greșeală. Poate dl prefect își dă seama că nu e bine să țină ordinul respectiv, îl retrege și atunci nu avem niciun fel de problemă. După asta, putem să continuăm discuțiile pentru a rezolva problemele, întradevar majore din Tg Mureș, care nu țin de placuțele bilingve.

Acuma, la Târgu Mureș aveți și alt scandal. Este vorba despre disputa de la liceul romano-catolic. Și un scandal se pare că se naște iarași, cu aceste placute bilingve. Cum răspundeți sau cum reacționați unor asemenea situații?

  • Da, dar vedeți și dumneavoastră că nu sunt provocate de noi…nu sunt provocate de UDMR Târgu Mureș sau de UDMR național. Din păcate stăm și încercăm să rezolvam problemele și cerem ajutorul tuturor. Pentru că este absolut normal să fie o școală confesională, chiar dacă s-au făcut și acolo greșeli. Se pot repara prin niște recunoașteri de vină, cu hartii administrative care se completează și dacă există bunavoință, și trebuie să existe, atunci lucrurile se pot rezolva. Avem o singură cale , cea pașnică. Să știți că, probabil, se vor ivi și alte probleme pentru că sunt oameni care provoacă… și de-o parte și de alta, dar noi nu avem alta posibilitate decât să mergem pe calea pașnică și să încercam să rezolvam pe cale administrativă toate problemele.

Care mai este situația de la liceu?

Cred că sunt o grămadă de oameni care se ocupă de problemele liceului, de la ministru până la inspectoratul școlari și primărie. Credeți-mă, am spus și în fața dlui ministru și vă spun și dumneavoastră că foarte mulți au greșit și eu zic că de la minister și până la inspectorat, și primărie și toată lumea după greșeală vrea să-și apere fundul. Să zicem lucrurilor pe nume – astăzi, 400 de copii și 50 de profesori au fost la școală și să spunem că școala aia nu exista? Să stea cei care se pricep să rezolve problemele chiar și politicul  de ambele parți și să spună: ”Domnule, lucrurile trebuiesc rezolvate pașnic”.

Credeți că este o luptă a orgoliilor acolo?

  • Nu cred. Toata lumea își acoperă fundul. Ar trebui puțin curaj și să se rezolve pentru că ar fi în interesul orașului, al copiilor, și de-o parte și de alta, și cred că nu este o problemă interetnică la nivelul școlii. Mai degrabă, zic că oamenii nu au curajul să ia decizii și să corecteze, sau să autocorecteze, la fiecare nivel greșelile sau omisiunile pe care le-au făcut. Dar, nu vreau să fiu eu cel care face dreptate, nu am acest drept, nici experiența și nici

Lucian Ionescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *