S-a dublat tariful rovignetelor de o zi

Începând de astăzi, 4 iulie 2017, tarifele rovignetelor cu valabilitate pentru o zi se dublează la vehiculele din categoria G, adică, pentru cele destinate transpostului de persoane.
”CNAIR SA informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi din Romania că la data de 04.07.2017, ora 00:00, intră în vigoare prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2017 pentru modificarea Anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România. Prin Ordonanţa menţionată a fost modificat nivelul tarifului rovinietei cu valabilitate de 1 zi aferent categoriei G – vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto), din 2 Euro, inclusiv TVA, în 4 Euro, inclusiv TVA”, se arată în comunicatul CNAIR.
Conform CNAIR este posibil ca sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei (SIEGMCR) să funcţioneze cu întreruperi, marţi, în intervalul orar 00:00 – 02:00, iar în cazul în care şoferii nu vor putea să achite rovinieta în intervalul orar precizat, au posibilitatea de a achita taxa corespunzătoare până la sfârşitul zilei de 4.07.2017, pentru a evita aplicarea sancţiunii contravenţionale.
Până la stabilirea modalităţii tehnice de interconectare şi a condiţiilor financiare, împreună cu operatorii de telefonie mobilă din România, emiterea rovinietelor categoria G prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS) nu va fi posibilă.
„La momentul la care vor fi definitivate condițiile tehnico-economice pentru implementarea serviciului de emtiere roviniete prin SMS pentru categoria G, CNAIR va informa utilizatorii rețelei de acest aspect”, se arată în comunicat.
Elena Jula