Liviu Pop, ministrul Educației: ”Prioritatea mea este să avem manuale la toate disciplinele”

Foto: stiri de iasi

Foto: stiri de iasi

Școala Profesională Germană Kronstadt a organizat vineri o festivitate de absolvire a celei de a patra generație. A fost înființată în anul 2012 la Brașov și este prima școală în sistem dual german din România. La festivitate a participat și ministrul Educației,  Liviu Pop, care în discursul său a atins mai multe probleme importante din învățământ. El a precizat că, în prezent, în învățământul românesc există 108 discipline pentru care ar trebui să se asigure manuale. Deocamdată, numai pentru 25  de discipline s-au depus oferte, cu toate că legea învățământului prevede ca la toate disciplinele să existe manuale. Primele manuale la care nu au fost contestații sunt cel de Dirigenție și de Educație fizică.

” Din cele 25  la care editurile au depus oferte, numai la șapte nu au fost contestații. Joi am semnat Ordinul de Ministru pentru cele șapte titluri, între care se află și manualul pentru Educație fizică, a afirmat ministrul Educației.

Chiar dacă până acum nu a existat un manual de Educație fizică în sistemul de învățământ, Liviu Pop a argumentat introducerea acestui manual astfel: “Nu este influențată ora de sport de apariția acestui manual. În acest manual se arată corect cum se fac anumite exerciții, se explică corect mult mai pe îndelete anumite elemente pe care profesorul de sport le explică foarte, foarte repede. Lucruri pentru unii banale, pentru alții sofisticate, necunoscute, de aceea ora de educație fizică se desfășoară conform programei în sala de sport sau pe teren, dar nu influențează apariția manualului alte forme de evaluare pentru elevi decât cele prevăzute de lege. Prioritatea mea este să avem manuale la toate disciplinele, pentru că toate sunt importante”.

Elena Jula

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *