În Elveția a fost inaugurat cel mai lung pod suspendat din lume

Elveția începând de sâmbătă are un nou obiectiv turistic de excepție – Europabrucke sau în traducere, Podul Europei. Așa și este ținând cont de performanțele acestei construcții fabuloase. Podul Europei își merită numele datorită faptului că a fost construit în numai zece săptămâni la o înălțime de 85 de metri deasupra râului Grabengufer. Consiliul de Turism din Zermatt afirmă că este cel mai lung pod suspendat din lume, având lungimea de 494 de metri. În Austria a fost construit un pod suspendat cu lungime de 405 metri, la o înălțăime de 110 metri deasupra solului. Actualul pod a fost construit în locul celui anterior care se deteriorase din cauza căderilor de pietre și putea pune în pericol viața turiștilor. Ca element de noutate este dotarea podului cu un sistem care împiedică balansarea și astfel asigură o traversare lipsită de emoții. Podul Europei face parte dintr-un traseu de drumeție de două zile între Zermatt și Grächen, în sudul Elveției, cu vedere spre muntele Matterhorn. De pe pod se deschide priveliștea spectaculoasă spre cel mai cunoscut masiv al Elveţiei, Matterhorn, care are înălțimea de 4.478 de metri.
Elena Jula