Ceremonii militare la 100 de ani de la Primul Război Mondial

Foto: Mangalia News

Foto: Mangalia News

Ministerul Apărării Naționale și Consiliul Județean Vrancea organizează ceremonii militare și religioase dedicate eroilor Primului Război Mondial.

Activitățile se desfășoară cu prilejul sărbătoririi ‘Centenarului Primului Război Mondial’, anul 2017 fiind declarat ‘Anul Mărăști, Mărășești, Oituz — 100’. În această perioadă M.Ap.N. organizează manifestări culturale și artistice cu caracter simbolic, precum și alte acțiuni cu tematică specifică.

Mausoleul Soveja a fost ridicat în anul 1929, în memoria eroilor căzuți în luptele pentru reîntregirea patriei din anii 1916-1918. Osuarul adăpostește 2.000 de oseminte ale ostașilor români și ruși.

Construcția mausoleului din Focșani a fost începută în anul 1925 și s-a realizat, parțial, prin subscripție publică. Osuarul adăpostește osemintele a 581 de ostași necunoscuți căzuți pe câmpurile de luptă din regiunea Panciu, Ruginești și Nănești, în timpul Războiului de Reîntregire a României, între anii 1916-1919.

Considerat a fi unul dintre cele mai impunătoare monumente din țară, Mausoleul de la Mărășești, inaugurat la 18 septembrie 1938, a fost construit pe locul în care, în vara anului 1917, armata română i-a ținut piept cu eroism celei germane. În confruntările de la Mărășești au murit 480 de ofițeri și 21.000 de soldați români, în prezent mausoleul adăpostind 5.073 de soldați și ofițeri în 154 de cripte individuale și nouă cripte comune.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *