Scuze în stil englezesc după ce au fost trimise peste 100 de scrisori de amenințare

Deși Marea Britanie a promis un acord generos post-Brexit pentru cetățenii UE de pe teritoriul său, nu există deocamdată o înțelegere cu privire la modul în care vor fi protejate drepturile acestora. Conform cifrelor oficiale publicate miercuri si prezentate de Financial Times, circa 2,37 milioane de cetateni ai UE lucrau in Marea Britanie, in perioada aprilie – iunie a.c.,
Acest fapt sugerează că decizia Marii Britanii de a ieși din UE nu a avut deocamdată un impact semnificativ asupra numărului de europeni care lucrează în aceasta țară. Numai din România și Bulgaria lucrează cu forme legale în Marea Britanie 337.000 de persoane.
Premierul britanic Theresa May promite ca va limita imigratia la cateva zeci de mii de persoane, punand gand rau mai ales celor veniti din afara UE.
Astfel, companiile britanice vor trebui să plătească suma de 2.000 de lire sterline pe an pentru fiecare imigrant calificat pe care îl angajează din afara UE.
Cu toate acestea, Guvernul Britanic a început de curând o campanie de informare a cetățenilor veniți din UE că nu mai au drept de ședere în Marea Britanie, țară pe care trebuie să o părăsească în termen de o lună, în caz contrar urmând a fi expulzați în baza legii imigrației, a indicat Ministerul de Interne (Home Office), transmit Reuters și DPA. În acest sens au fost trimise peste 100 de scrisori cetățenilor fără cetățenie britanică. Lucrul acesta a fost popularizat pe Twitter de către o finlandeză, , Eva Johanna Holmberg, profesor de istorie asociat la Queen Mary University din Londra și căsătorită cu un britanic: ”Home Office vrea să expulzeze un profesor finlandez căsătorit cu un britanic și care plătește taxe în Marea Britanie, adică pe mine”.
Ca urmare, Ministerul de Interne de la Londra, a prezentat scuze prin intermediul unei purtătoare de cuvânt, tuturor persoanelor care au primit astfel de scrisori, afirmând că acțiunea este o greșeală.
”Un număr limitat de scrisori au fost emise din greșeală, iar noi am verificat de urgență de ce s-a întâmplat acest lucru. În prezent îi contactăm pe toți cei care au primit o astfel de scrisoare pentru a lămuri faptul că o pot ignora. Spunem absolut clar că drepturile cetățenilor UE care trăiesc în Marea Britanie rămân neschimbate”, a precizat purtătoarea de cuvânt.
Pentru greșeala stânjenitoare, Guvernul Britanic și-a cerut scuze, țind cont și de faptul că în toamnă începe o nouă rundă de negociere a Brexit-ului.
Lucian Ionescu