Polițist model cu patru amante și o condamnare!

Polițistul Iulian Aurelian Constantin are 35 de ani este din Chitila și încă necăsătorit. După absolvirea Școlii de agenți de poliție „Vasile Lascăr” de la Câmpina și-a început cariera ca agent debutant la Compartimentul flagrant de la Secția 5 Poliție din Bucuresti. Pentru că a dat dovadă că este un polițist bun a fost transferat la Serviciul de Investigații Criminale la Secția 3 Poliție, în anul 2012, pe funcția de agent 1. Niciun coleg de braslă nu banuia cine este de fapt cu adevărat colegul lor de serviciu.
În această perioadă a comis infracțiunile pentru care este condamnat penal la un an și trei luni de închisoare cu suspendare, prin contopirea mai multor pedepse și prin acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Astfel, agentul de poliție Iulian Constantin este condamnat în anul 2016, pentru infracțiunile de fals în declarații, complicitate la tentativă de înșelăciune și instigare la fals intelectual. Cu alte cuvinte, polițistul model din fața colegilor și ai șefilor lui, era un infractor cu acte în regulă.
Deşi judecătorii au dat o decizie definitivă în urmă cu doi ani, abia luna trecută a aflat şi conducerea Poliţiei că puseseră un lup paznic la oi.
Potrivit legii, cel condamnat este obligat să anunţe instituţia la care lucrează, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Culmea este că și serviciul de probaţiune, aflat în subordinea Ministerului Justiţiei, ar fi trebuit să comunice Poliţiei, imediat după primirea sentinţei, calitatea angajatului lor. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Polițistul a lucrat nestingherit în Poliție şi şi-a încasat lunar salariul.
Lucrurile ar fi mers bine și acum pentru polițistul infractor, dacă una dintre iubitele sale nu ar fi făcut scandal atunci când a aflat că era sa fie păcălită și ea de iubitul ei …polițist.
Femeia l-a reclamat după ce, însărcinată fiind, a aflat despre existența altor trei iubite ale polițistului și a înțeles că acesta nu o va lua niciodată de nevastă și nici nu va recunoaște copilul.
Dacă Poliția Română își vrea înapoi banii plătiți pentru salariul necuvenit polițistului condamnat, alta este situația iubitelor acestuia din urmă. Două dintre amante își cer și ele înapoi banii și bunurile cumpărate polițistului de-a lungul timpului, o alta e dispusă să-l ierte și să-l susțină în greaua încercare prin care trece, iar a patra îl apără și e dispusă chiar să se căsătorească cu el.
Sindicaliștii din Poliție spun că a mai fost un caz asemănător la Constanța, în urmă cu ceva timp, iar șansele de recuperare a banilor sunt minime. Cum ”ulciorul nu merge de multe ori la apă”, păcălelile polițistului s-au oprit aici pentru că acesta a fost dat afară. Poliția a început o anchetă internă pentru a se stabili cine a omis să comunice datele referitoare la poliţistul condamnat.
Lucian Ionescu