Ziua Bucovinei – 100 de ani de la unirea cu țara mamă

Provincie istorică românească, locuită în antichitate de geto-daci, Bucovina a aparţinut Moldovei pînă în anul 1775, cînd a fost anexată de Austria, în urma războiului ruso-turc din anii 1768-1774.

Deşi nu luase parte la ostilităţi, Austria a cerut de la turci Bucovina drept răsplată „în schimbul neutralităţii în timpul războiului”. Pentru a îmbrăca în formule juridice această anexare, guvernarea habsburgică pretexta că în vechime Pocuţia ar fi stăpînit regiunea de nord a Moldovei, numită acum Bucovina. Prin împărţirea Poloniei în 1772, Pocuţia, împreună cu Galiţia fiind atribuite Austriei, tot ei i-ar reveni „dreptul de a stăpîni regiunea menţionată”, adică Bucovina, Cucerirea acestui teritoriu românesc era motivată, de asemenea, de Austria şi prin necesitatea de a stabili o comunicaţie mai directă între Transilvania şi Galiţia.

După ocuparea Bucovinei de către trupele habsburgice, în toamna anului 1774, Curtea de la Viena a folosit intimidarea, corupţia şi alte mijloace „convingătoare” pentru a obţine din partea Porţii otomane recunoaşterea faptului împlinit.

La 7 mai 1775 – printr-o convenţie încheiată la Constantinopol – Poarta otomană consimte la cedarea Bucovinei către Austria.

Şi astfel, Bucovina, cea mai frumoasă parte a Moldovei, cu capitala la Suceava, cu peste 10 mii de km2 şi 75 de mii de locuitori, cu 233 de oraşe şi sate româneşti, cu mormîntul lui Ştefan cel Mare de la Putna, cu splendidele monumente de artă medievală: Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţ şi Umor, a fost ruptă din trupul ţării – prin mijloace odioase şi în pofida oricăror principii internaţionale – de către Imperiul habsburgic.

Guvernul habsburgic a denumit, la început acest teritoriu, „Moldova austriacă”. Curînd, însă, pentru a masca anexarea, Austria denumeşte acest teritoriu „Bucovina”, după denumirea pădurilor de fagi de la Cosmin. Pînă în 1786, Bucovina a fost menţinută sub administraţie militară austriacă, iar după această dată a fost alipită la Galiţia, ca o simplă circumscripţie administrativă a acestei provincii.

În cei 143 de ani de dominaţie habsburgică, autorităţile imperiale au promovat o politică sistematică de deznaţionalizare a populaţiei româneşti, practicînd în acest scop colonizarea germanilor, a ungurilor şi slovacilor şi încurajînd aşezarea în masă a rutenilor fugiţi de pe moşiile nobililor polonezi din Galiţia şi Polonia.

Acest fapt nu a putut schimba, totuşi, caracterul românesc al acestui teritoriu. De-a lungul întregii perioade, ţărănimea a reprezentat 75% din populaţia Bucovinei, formată în cea mai mare parte din români.

Românii din Bucovina, aparţinînd tuturor generaţiilor care s-au succedat pînă la Unirea din 1918, au opus o dîrză rezistenţă politicii de deznaţionalizare şi asuprire promovată de autorităţile habsburgice. Cărturarii români, clerul şi ţăranii din Bucovina şi-au ridicat, nu o dată, glasul de protest, revendicînd drepturi politice şi naţionale.

Prin pactul de constituire a monarhiei dualiste (1867), Imperiul habsburgic s-a împărţit în două părţi distincte: Austria şi Ungaria. Bucovina, alături de Galiţia şi alte teritorii au intrat în componenţa Austriei.

În martie 1892 se creează Partidul Naţional Român din Bucovina. În program se prevedea autonomia Bucovinei şi păstrarea individualităţii sale istorico-politice.

Mai târziu, ca urmare a înfrîngerilor suferite în război şi a intensificării luptelor de eliberare naţională a popoarelor subjugate, în toamna anului 1918 Imperiul Austro-Ungar se destramă.

Actul unirii Bucovinei cu țara mamă

Bucovina, a avut multe de îndurat în timpul Primului Război Mondial, ca urmare a repetatelor operații militare desfășurate pe teritoriul său, a ocupației rusești din unele zone, iar mii de tineri români au fost înrolați cu forța în armata austriacă. Pe de altă parte, numeroși preoți români, învățători și chiar țărani simpli au fost ridicați de la vetrele lor și trimiși în lagărele de concentrare. Bucovina se afla la întretăierea intereselor austriece, rusești și ucrainene. Și asta numai dacă vorbim despre istoria Bucovinei din ultima sută de ani.

Serbându-se  Ziua Bucovinei, vom prezenta strict evenimentele care au reprezentat actul unirii Bucovinei cu țara mamă.

La 6/19 octombtie 1918, a avut loc Adunarea de la Iași unde  a fost adoptată Declarația prin care românii ardeleni și bucovineni își exprimau hotărârea să lupte ”prin toate mijloacele și pe toate căile, ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat național și liber, sub domnia Dinastiei române”.

Prin manifestul amintit se exprima voința românilor, se proclama dezlipirea provinciilor românești Transilvania, Banatul, Maramureșul și Bucovina de la Austro-Ungaria și reunirea lor cu România.

Atunci, Sextil Pușcariu care înființase publicația ”Glasul Bucovinei”, împreună cu un grup de colaboratori ai mișcării naționale a românilor din Bucovina, a scris articolul ”Ce vrem”, în care afirma : ”Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoșesc și să ne cârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești”.

La inițiativa lui Iancu Flondor și Sextil Pușcariu, la 14/27 octombrie a fost organizată la Cernăuți, o importantă adunare națională, la care au participat deputații din Parlamentul de la Viena, foștii deputați din ultima Dietă bucovineană, dar și alți reprezentanți ai populației românești. A fost adoptată o Moțiune prin care reprezentanții poporului român din Bucovina se declarau ”în puterea suveranității naționale, Constituantă a acestei țări românești”. Adunarea Națională Constituantă a Bucovinei a decis: ”Reprezentanții poporului din Bucovina întruniți astăzi, în ziua de 27 octombrie 1918, în capitala Bucovinei, se declară în puterea suveranității naționale Constituantă a acestei țări românești; Constituanta hotărăște unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești într-un stat național independent și va purcede spre acest scop în deplină solidaritate cu românii din Transilvania și Ungaria” conform ”Istoria în date a României ” (2003).

După o lună de zile, la 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți, s-au desfășurat lucrările Congresului General al Bucovinei, la care au participat 74 de delegați ai Consiliului Național, 13 delegați ai ucrainenilor, 7 ai germanilor, 6 ai polonezilor. S-au aflat la Cernăuți, câteva mii de locuitori veniți din diferite colțuri ale Bucovinei.

Președintele Congresului, Iancu Flondor, a prezentat Moțiunea, care s-a constituit într-o hotărâtă declarație de unire, subliniind caracterul românesc al Bucovinei și asuprirea națională din 144 de ani de stăpânire străină. Astfel, membrii Congresului General al Bucovinei au hotărât: ”Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României”

O ediție specială a ”Glasului Bucovinei” a salutat hotărârea adoptată: ”Visul nostru de aur s-a împlinit. Părinții noștri, care au murit de dorul acestui vis, de azi înainte vor găsi odihna cuvenită în pământul liber și dezrobit”, potrivit ”Istoria românilor” (vol. VII, tom II, Ed. Enciclopedică, 2003).

Congresul a adresat o telegramă regelui Ferdinand, prin care i se aducea la cunoștință ”Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în hotarele ei istorice cu Regatul României”. Apoi o delegație s-a deplasat la Iași pentru a preda actul de Unire regelui Ferdinand.

Unirea Bucovinei cu Țara a fost urmată și încununată de actul istoric de la 1 decembrie 1918, când a avut loc Marea Adunare Națională de la Alba Iulia care a hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

După aproape 100 de ani de la marele eveniment, președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat Legea 250/2015,   publicată în Monitorul Oficial la 30 octombrie 2015, privind declararea zilei de 28 noiembrie Ziua Bucovinei.

Plenul Senatului adoptase, la 2 octombrie 2013, propunerea legislativă prin care ziua de 28 noiembrie urma a fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Bucovinei, iar Camera Deputaților, forul decizional, a adoptat proiectul de lege la 7 octombrie 2015.

Cu prilejul acestei sărbători, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice, pot organiza manifestări cultural-științifice, fondurile necesare putând fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităților administrației publice centrale ori ale instituțiilor publice.

În acest an, de exemplu, sărbătorirea Centenarului Unirii va debuta la Suceava pe 28 noiembrie, odată cu ședința solemnă a deliberativului dedicată Zilei Bucovinei, și profitând de acest prilej, președintele Consiliului Județean (CJ), Gheorghe Flutur, a anunțat lansarea programului “Bucovina-100”.

Potrivit lui Flutur, programul Centenarului va include mai multe componente, una dintre acestea fiind reprezentată de montarea, la toate intrările în județ, dar și pe instituții publice, de plăcuțe cu sigla “Bucovina — 100”.

“Sunt vizibile, civilizate, elegante și vor rămâne un an de zile pe toate indicatoarele la intrarea în județul Suceava, în municipiul Suceava și pe instituții publice, primării (…) Dorim să marcăm într-un mod aparte și binemeritat Centenarul Unirii Bucovinei cu țara”, a spus Flutur.

Totodată, el a anunțat că va propune constituirea distincției de recunoștință “Bucovina-100″, ce va fi acordată, în baza unui regulament, personalităților, asociațiilor, celor care au avut și au contribuții în viața județului Suceava și a Bucovinei.

De asemenea, se vor lansa teme pentru 100 de proiecte, finalizate sau noi, Flutur exemplificând cu salvarea și conservarea unor case vechi cu arhitectură bucovineană. ”Proiecte care să lase în urma noastră ceva, la o sută de ani de la Unirea Bucovinei cu țara”, a mai spus președintele CJ.

De asemenea, Primăria Suceava va semna şi un acord de înfrăţire cu oraşul Soroca, din Republica Moldova, conform primarului municipiului Suceava, Ioan Lungu, cele două oraşe având în comun şi o istorie îndelungată, dar şi faptul că ambele oraşe au cetăţi construite de Ştefan cel Mare.

Momentul va fi marcat de inaugurarea iluminatului de sărbătoare şi bradul de Crăciun.

Lucian Ionescu