Din 3 ianuarie 2018, medicii de familie nu vor mai acorda servicii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate

Foto: Gralmedical.ro

Foto: Gralmedical.ro

Acum, în prag de sărbători, medicii de familie dau o veste tristă tuturor cetățenilor României și anume că au luat decizia de a nu mai acorda servicii gratuite pacienților. Decizia vine în urma nesemnării actelor aditionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii încheiate cu casele de asigurari de sănătate județene.

Așadar, consultațiile în cabinetele medicilor de familie se vor efectua doar contra cost sau pro bono, în funcție de decizia fiecărui medic. Cadrele medicale se plâng de faptul că procentul alocat asistenței medicale primare pentru anul 2018 a înregistrat o stagnare, în loc să crească.

Potrivit unui comunicat „Societatea Naţională de Medicină Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie anunţă că începând cu data de 3 ianuarie 2018, cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, ca urmare a nesemnării actelor adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară încheiate cu casele de asigurări de sănătate judeţene”.

Așadar, pacienţii ar putea fi puşi în situaţia de a-şi plăti din propriul buzunar trimiterile către specialişti, reţetele sau consultaţiile la medicul de familie.

Potrivit legilor în vigoare, medicii de familie, titulari de cabinete, nu pot fi obligaţi să semneze contractele dacă ei nu doresc să facă acest lucru. Medicii solicită nu doar mai mulţi bani pentru medicina de familie, ci şi debirocratizarea sistemului de sănătate.

Pacienţii se tem că o decizie a medicilor de familie de a nu semna actele adiţionale începând cu ianuarie 2018 va duce la un haos total.   „Ne va afecta pe toţi, în special pe bolnavii cronic, cei care vor avea nevoie de medic de familie permanent. Ca orice cetăţean, faptul că de la 3 ianuarie nu vor fi acordate servicii e un lucru îngrijorător. Nu există sistem de sănătate fără medici de familie. Suntem solidari cu medicii de familie dar ne va afecta şi pe noi, indiferent cum încercăm să ne poziţionăm. Avem nevoie ca pacienţii să primească servicii medicale. Cronicii au nevoie de reţete, de trimiteri către specialist, care sunt decontate de casă. Ce pacient scoate bani din buzunar pentru servicii care ar trebui să fie gratuite?”, spune Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC).

„Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate şi să ne gândim la pacienţii noştri pentru că toţi suntem în slujba lor. Urmăresc îndeaproape discuţiile dintre medicii de familie şi conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate care au pornit de la premisa că modificările la contractul cadru trebuie să vizeze debirocratizarea şi eficientizarea sistemelor informatice. Am constatat că, în prezent, dialogul se axează mai mult pe negocieri de ordin financiar. Ca urmare, încercând să răspundem noilor solicitări primite din partea reprezentanţilor medicilor de familie, pentru anul viitor este prevăzut ca bugetul pentru medicina de familie să se suplimenteze cu 278 milioane de lei”, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

„Când populaţia nu mai are acces deloc la medicul de familie va încerca să găsească o altă zonă prin care să acceseze sistemul şi asta e o mare problemă pentru că filtrul următor este urgenţa. Asta înseamnă aşteptare mai lungă, nemulţumiri la nivelul populaţiei, sunt lucruri inerente care apar atunci când creşte numărul prezentărilor. Nu trebuie să se ajungă aici. Eu sper să găsească o soluţie pentru că dacă nu se găseşte o soluţie vom avea un impact asupra sistemului de urgenţă, asta e cert”, a explicat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat.

Medicii spun că principalele revendicări nu şi-au găsit rezolvarea, iar cu excepţia unor minime cosmetizări ale proiectului de Contract-cadru viitor, rezultatele discuţiilor purtate în ultima lună sunt doar promisiuni, amânări, prevederi echivoce, propuneri rămase în analiză şi refuzuri nejustificate ale propunerilor organizaţiilor medicilor de familie.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *