Ministrul Teodorovici vrea ca Biserica să îndeplinească prin lege, activități sociale impuse de stat în locul impozitării

„Lada cu pâine”, a părintelui paroh Gheorghe Nadoleanu și a credincioșilor de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Palazu Mare, Constanța, Foto: ziarullumina.ro

„Lada cu pâine”, a părintelui paroh Gheorghe Nadoleanu și a credincioșilor de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Palazu Mare, Constanța,
Foto: ziarullumina.ro

La anumite intervale de timp, funcție de ce partid vine la putere se aduce în planul discuțiilor impozitarea veniturilor Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Niciun cuvânt nu se rostește despre veniturile altor ramuri religioase, cu toate că în ultimii 28 de ani România a fost mai mult decât permisivă din acest punct de vedere. Dar nu despre asta e vorba. În vara anului 2017, fostul consilier onorific al premierului Mihai Tudose și actual ministru a Finanțelor, Eugen Teodorovici, spunea că România nu are voie să spună că nu are bani. Și sa văzut până acum sursele de finanțare vizate pentru ca programul PSD să poată exista și implicit partidul care l-a inițiat. Dar pentru ca ideea impozitării BOR-ului să prindă contur, trebuia întâi convinsă acea pătură stabilă a electoratului formată preponderent din oameni trecuți de 50-60 de ani care are și o înclinație evidentă spre latura religioasă. Așa că în primul rând a trebuit făcută o campanie de denigrare a BOR-ului aducând în fața opiniei publice tot felul de lucruri mai puțin ”ortodoxe”. Segmentul tinerilor nu contează prea mult pentru că ei deja sunt ”adepții” unei forme de ”democrație” pe care nici ei nu o pricep, împusă printr-o dezimformare susținută pe toate planurile. Așadar, pasul următor este impozitarea Bisericii.

”Biserica Ortodoxă Română să fie tratată ca oricare altă instituție sau, acolo unde e cazul, ca oricare altă societate comercială din țara asta. E cert însă că trebuie să se termine cu privilegiul de a fi stat în stat”, afirma  Eugen Teodorovici în vara anului trecut.

Atunci, președintele României, Klaus Iohannis a afirmat : “La acest moment, să vorbim despre impozitarea bisericilor mi se pare un fel de aventură fiscală”.

De asemenea, șeful statului a spus că este nevoie de o discuţie “aprofundată”, cu cei vizaţi, astfel încât să se poată veni cu un concept, însă lucrurile nu trebuie grăbite.

Fiind eliminat din anturajul premierului Tudose, ideea impozitării Bisericii a fost uitată până când Eugen Teodorovici a fost ales de partidul aflat la guvernare să ocupe fotoliul de ministru al Finanțelor.

Părându-se că a renunțat la ideea de a privi Biserica, ca pe un SRL, Teodorovici s-a gândit că, dacă bugetul nu poate fi alimentat direct și cu banii Bisericii, aceasta ar trebui măcar să dea niște bani din ceea ce câștigă. Acest lucru ar trebui făcut printr-o lege care să impună efectuarea unor activități cu caracter social.

„Nu mi-am schimbat punctul de vedere, dar nu vorbesc despre o impozitare a Bisericii, doar a sublinia mult mai bine şi mai clar rolul acesteia pe care îl are în societate faţă de problemele cu caracter social. Adică, acele sume rămân la Biserică, nu le ia statul. Iar Biserica, de acei bani, întreprinde activităţi pe care statul le menţionează, şi anume, cu caracter social: copii cu probleme, oameni cu dizabilităţi, oameni în vârstă”, a spus Eugen Teodorovici.

Pentru verificarea activității impuse de stat bisericii, Teodorovici a susţinut că s-ar aplica o sumă forfetară, deoarece: „Asta a fost ideea, discutăm împreună. Biserica a demonstrat că mult mai bine gestionează astfel de probleme, statul este coregent la acest capitol, de a avea grijă de probleme sociale. Astfel de acţiuni opresc acel curent negativ împotriva Bisericii!”.

Întrebat dacă urmează o discuţie cu Patriarhul Daniel despre impozitarea Bisericii, Teodorovici a răspuns afirmativ. „De ce să nu avem? Putem discuta orice fel de subiecte. Va fi o discuţie informală. Putem avea această discuţie chiar şi la Biserică, la slujba de duminică”, a susţinut ministrul Finanţelor, sâmbătă, la Antena 3.

Ceea ce nu spune Teodorovici este că foarte multe lăcașuri de cult se autofinanțează iar din sumele de bani obținute se fac deja acte caritabile la care statul român nici nu se gândește, cu toate că este obligat moral să le facă indiferent de ce partid este la guvernare.

Lucian Ionescu

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *