142 de ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brâncuși

Astăzi, 19 februarie, se împlinesc 142 de ani de la nașterea marelui sculptor român, Constantin Brâncuși. A fost al șaselea copil al unei familii de țărani din satul Hobița, judetul Gorj. Încă din copilarie a dovedit a fi îndemânatic la lucru manual ceea ce a atras atenția unui industriaş care l-a înscris cu bursă la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova.

La vârsta de 20 de ani a mers la Viena pe Dunăre şi s-a angajat cioplitor în lemn pentru a câştiga banii necesari şederii acolo. După doi ani s-a întors în țară și a dat examen, la București, la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti unde a studiat serios modelajul şi anatomia. Evidențiindu-se prin talentul și ambiția sa, studentul Brâncuși a primit comanda de a face bustul generalului medic Carol Davila. Instalat la Spitalul Militar din Bucureşti, bustul reprezintă singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti.

Atras, totuși, de faima sculptorului Auguste Rodin, Brâncuși a plecat la Paris, în anul 1904. Mare parte din drum a făcut-o pe jos, cu geanta la spate. Aici, Brâncuşi a fost admis la École des Beaux-Arts şi a lucrat timp de doi ani în atelierul sculptorului academist Antonin Mercié.

În 1906 a avut prima expoziţie la Paris, în Salonul sponsorizat de stat, apoi la Salon d’Automne. Primele sale lucrări au fost influenţate de opera lui Rodin.

În 1907, Brâncuşi a închiriat un atelier în Rue de Montparnasse unde a sculptat Cuminţenia Pământului, clasată acum în categoria „Tezaur” a Patrimoniului cultural naţional. Sculptura, cioplită în calcar, sugerează o filosofie a lui Brâncuşi anterioară creştinismului şi a fost expusă inițial în 1910 la Muzeul Național de Artă al României, stârnind reacţii contradictorii, dar în cele din urmă a fost acceptată.

În 1908, Brâncuşi a executat prima lucrare cu adevărat originală: Sărutul. Din 1910, odată cu versiunea din bronz a Muzei adormite – un cap de formă ovoidală cu detalii ale feţei reduse drastic şi curbe şlefuite, pure, Brâncuşi avea să experimenteze adesea formele simplificate ovoidale sau liniile eliptice, suple ale figurilor care redau esenţa zborului: Măiastra – o sculptură denumită după o pasăre fantastică din legendele populare româneşti, şi alte 28 de variante în următoarele două decenii. După 1919, păsările sale au evoluat într-o serie de sculpturi de bronz şlefuite, toate intitulate Pasăre în văzduh.

În 1913, Brâncuşi a expus la Salon des Indépendants din Paris şi a participat la Armory Show (Expoziţia Internaţională de Artă Modernă) din New York, Chicago şi Boston, expunând cinci lucrări, între care Domnişoara Pogany, un bust stilizat care a avut diverse variante.

Cu Prinţesa X, portretul unei persoane imaginare care ia o curioasă formă falică, expusă la Salonul din 1920, Brâncuşi a declanşat un scandal. Lucrarea dădea naştere la interpretări nedorite şi a intervenit poliţia care l-a obligat să scoată lucrarea din expoziţie.

Prima sa sculptură în lemn, Fiul risipitor, în 1914, era aproape abstractă – o bucată de lemn de stejar sculptată grosolan, cu trăsături umane abia schiţate. Şi prima versiune a Coloanei Infinitului (sau fără sfârşit), sculptată în 1918, a fost tot din lemn. Creată din elemente simetrice suprapuse, coloana era  inspirată de stâlpii caselor ţărăneşti din România.

În 1933, faima lui Brâncuşi l-a adus la Paris pe maharajahul din Indore, care i-a solicitat sculptorului să creeze un templu care să îi adăpostească sculpturile. Brâncuşi a lucrat mai mulţi ani la acest proiect şi, în 1937, a mers în India la invitaţia maharajahului, dar moartea acestuia a împiedicat finalizarea lucrărilor.

S-a întors din nou în România în 1938 pentru inaugurarea a trei lucrări monumentale dintr-o grădină publică din Târgu Jiu: noi versiuni uriaşe în oţel la Coloana Infinitului, Poarta sărutului şi Masa tăcerii.

Cu toate că viața și cariera au fost foarte legate de Franța, Brâncuşi a dobândit cetăţenie franceză abia în 13 iunie 1952. Atunci, și-a făcut propriul atelier în Impasse Ronsin, în inima Parisului. Numeroase expoziţii din Franţa, Elveţia, Olanda, Anglia şi Statele Unite aveau să îi asigure faima, iar cea mai mare a fost cea de la Muzeul Guggenheim din New York, în 1955.

Brâncuși, deși era apreciat ca un artist adevărat în Europa și SUA, țara lui natală, România,  în care înflorea regimul comunist, îl refuza considerându-l un burghez cosmopolit.

„Cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea”, după cum spunea la ultima sa spovedanie, Constantin Brâncuşi s-a stins din viaţă la 16 martie 1957,  şi este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.

Totuși, prin testament, Brâncuşi a lăsat moştenire statului român tot ce avea în atelierul său (peste 80 de sculpturi), cu condiţia ca atelierul să fie transformat în muzeu şi restaurat în starea sa originală. Moştenirea sa a fost refuzată de guvernul comunist, dar acceptată cu bucurie de Franţa, iar Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) deţine un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi împreună cu tot ce se afla în atelierul său.

Abia în 1964 Brâncuşi a fost „redescoperit” în România ca un geniu naţional, iar ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoştinţei) fără sfârșit, Masa tăcerii şi Poarta sărutului a putut fi amenajat şi îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac şi fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat.

Lucian Ionescu