Izopropanol belgian exportat cu ”declarații false” în Siria și Liban

Foto: Kooptbrokmebaling.nl

Foto: Kooptbrokmebaling.nl

Investigațiile unor jurnaliști de la publicația săptămânală flamandă Knack, au fost date de curând publicității în care au dezvăluit că trei IMM-uri din Belgia au exportat, fără să declarație vamală, în perioada 2014-2016, 168 de tone de izopropanol pentru niște firme private din Siria și Liban. În aceeași perioadă cele trei firme belgiene au efectuat fraudulos și alte 24 de livrări de metanol și diclormetan, în cantitate totală de 300 de tone.

Cele trei companii – firma chimică AAE Chemie, intermediarul Anex Customs şi transportatorul Danmar Logistics – toate cu sediul în Flandra, au declarat jurnaliștilor că nu știau că regulamentul privind exportul acestor produse s-a schimbat în anul 2013, iar companiile importatoare din Siria și Liban ar folosi aceste produse la fabricarea de vopsele și lacuri.

Izopropanolul în concentrație de 95%, așa cum a fost cel exportat de firmele belgiene este folosit și la producerea gazului sarin, produs interzis de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), a fost utilizat în aprilie 2017 la Khan Sheikhoun, în nord-vestul Siriei, făcând peste 80 de morţi. Folosirea acestui gaz în atacul chimic împotriva bastionului rebel Douma, la 7 aprilie, în apropiere de Damasc, a declanșat operațiunea armată a coaliției SUA, Marea Britanie şi Franţa în noaptea de 13 spre 14 aprilie asupra Siriei. Pentru exportul izopropanolului de concentrație 95% este necesară licență specială de export.

După dezvăluirile jurnalișitor de la săptămânalul Knack, vameșii belgieni au sesizat și ei justiția în legătură cu ”declarațiile false” ale celor trei firme belgiene.

Justiţia belgiană, sesizată de vamă, suspectează cele trei IMM-uri din sectoarele chimiei şi transporturilor că nu şi-au îndeplinit obligaţiile prin faptul că nu au declarat că exportă acest produs în Siria şi Liban.

Va fi totuşi necesar să se demonstreze că a fost exportat izopropanol în concentraţie de 95%, care necesită autorizaţie. În orice caz, izopropanolul nu a fost indicat în declaraţia vamală”, a declarat Florence Angelici, purtătoare de cuvânt a Ministerului Finanţelor belgian.

O audiere a celor trei companii exportatoare este prevăzută pentru 15 mai la tribunalul din Antwerpen, un oraş din regiunea Flandra din Belgia.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *