Valentin Popa piere, dar nu se predă: Limba română este într-un PERICOL REAL

Foto: Evz.ro

Fostul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, a afirmat recent că limba română nu este predată eficient la clasele minorităților naționale, ajungând chiar să fie în pericol. Acesta fapt ar trebui, potrivit fostului ministru al Educației, să fie avut în vedere de parlamentari, care ar trebui să se documenteze mai bine înainte de a vota o ordonanţă de urgență care prevede conservarea unui sistem falimentar pentru statul român, care creează cetățeni care nu-i cunosc nici măcar limba oficială (sistemul predării limbii române de către învățătorii de la clasele minoritare).
“Da. Pentru că am constatat-o cu urechile mele. Am adresat întrebări simple pentru copii. Am auzit un deputat spunând că le-am adresat întrebări pentru adulţi. Mă întreb dacă salutul ‘La revedere!’ o fi pentru adulţi, că n-au putut răspunde nici la salutul ‘La revedere!'”, a spus Valentin Popa, miercuri, 3 octombrie 2018, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări despre cunoştinţele de limba română în clasele minorităţilor naţionale.
Fostul ministru apreciază drept “îngrozitor ca după cinci, şase ani de zile de limbă română, câte patru ore pe săptămână, să nu poţi avea un minim dialog şi să spui că acest sistem trebuie conservat mai departe”.
“Nu verifică chiar nimeni ce se întâmplă la aceste clase? Îi invit pe toţi parlamentarii care vor trebui să aprobe aceste ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, înainte de a le aproba, să meargă în clasele respective şi să vorbească ei înşişi cu elevii respectivi, să vadă care este nivelul de cunoaştere a limbii române. Şi apoi să voteze. În cunoştinţă de cauză”, a mai spus Valentin Popa.
El a precizat că a testat astfel trei clase, de a V-a şi a VI-a, cu predare în limbile minorităţilor, cu prilejul deschiderii anului şcolar.
Valentin Popa a demisionat săptămâna trecută din funcţia de ministru al Educaţiei, după ce a fost condamnat chiar de către șefii săi politici, pentru faptul că a luat măsuri spre o mai bună cunoaștere a limbii române de către elevii maghiari. Faptul a survenit după ce fusese reclamat de președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), sub acuza că statul român și ministrul educației ar fi responsabili pentru slabele rezultate ale absolvenților maghiari, la probele de limba română ale examenelor naționale.
Lucian Ionescu