Eveniment ISTORIC. Document al Statelor Unite ale Americii, dovadă de RESPECT pentru Centenarul Marii Uniri

Centenarul Marii Uniri este salutat printr-un document emis de Camera Reprezentanţilor a SUA, la data 11 decembrie 2018, purtând denumirea de Rezoluţia H. Res. 1178.

Rezoluţia reprezintă confirmarea relaţiei de parteneriat între România şi Statele Unite ale Americii şi o dovadă a respectului reciproc.

Rezoluția a fost inițiată atât de membri republicani, cât și democrați: Michael Turner și Dan Lipinski, co-preşedinți ai Grupului de prietenie pentru România din legislativul american, Jackie Walorski, membru al Grupului de prietenie pentru România, și Gregory Meeks, vicepreședinte al Subcomisiei pentru Europa, Eurasia și Amenințări Emergente, potrivit digi24.ro

În document este menționat rolul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, care a adoptat rezoluția de unire a Transilvaniei cu România, precum și sprijinul acordat de Statele Unite, în favoarea aspirațiilor de unitate națională a românilor.

„În 1918, Statele Unite au sprijinit aspirațiile României de libertate și unitate, pe baza celor 14 puncte ale președintelui Woodrow Wilson”, se arată în rezoluția Camerei Reprezentanților, precizându-se că acest fapt a favorizat „o puternică legătură de prietenie între cele două națiuni, cimentată de o strânsă legătură a parteneriatului strategic”.

„La 100 de ani de la Marea Uniune din 1918, România se află împreună cu Statele Unite, ca partener strategic și aliat NATO, care a contribuit cu credință la construirea și apărarea unei Europe întregi, libere și în pace și și-a demonstrat angajamentul de a împărtăși povara securității noastre transatlantice colective”, se precizează în document.

Rezoluția „onorează hotărârea și sacrificiul tuturor românilor care au luptat cu vitejie pentru împlinirea aspirațiilor lor democratice de libertate și unitate”, făcând posibilă Marea Unire de la 1918, și reafirmă dorința Camerei Reprezentanților „de a continua consolidarea Parteneriatului Strategic dintre Statele Unite și România și de a inspira generațiile viitoare în a prețui, păstra și dezvolta prietenia istorică dintre cele două națiuni”.

Ambasadorul României în Statele Unite, George Cristian Maior, a salutat rezoluția Camerei Reprezentanților: „Documentul confirmă relația excepțională de parteneriat pe care România o are cu Statele Unite ale Americii. Este o dovadă de respect și prețuire pentru țara noastră și un semnal pentru dezvoltarea, pe mai departe, a parteneriatului strategic, aflat la cel mai bun moment din istoria relațiilor celor două țări”.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *