Susţinerea pe care minoritatea germană din Transilvania a acordat-o Marii Uniri de la 1918

Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiaşi stat naţional,  România.

Naţionalităţile conlocuitoare din Basarabia, Bucovina şi Transilvania şi-au exprimat adeziunea la marile acte istorice ale Unirii acestor provincii cu România în cursul anului 1918, în primul rînd ca urmare a faptului că programele partidelor politice ale românilor, societăţilor cultural-patriotice, care militau pentru Unire, discursurile, studiile şi articolele fruntaşilor naţiunii române, au relevat, în mod expres, fără reticenţă, faptul că, după făurirea statului naţional unitar român, va fi promovată o politică autentic democratică în problema minorităţilor, se va asigura egalitatea deplină în drepturi tuturor cetăţenilor României, fără niciun fel de discriminări sau privilegii, vor fi create condiţiile necesare pentru afirmarea identităţii etnice.

În virtutea acestor proiecte de edificare a statului naţional unitar român şi a garanţiilor conferite, germanii, cu diversele lor ramuri, maghiarii, evreii, polonezii, slovacii, armenii, rutenii, secuii au subscris, prin declaraţii publice, la hotărîrile de unire ale românilor.

De altfel, germanii din România s-au pronunţat, încă înaintea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, în  favoarea Unirii Transilvaniei cu România. Aşa de pildă, Consiliul Săsesc, întrunit la Sibiu, în zilele de 21-22 noiembrie 1918, a hotărît să intre în legătură cu Consiliul Naţional Român, care pregătea Marea Unire a Transilvaniei cu România, iar Adunarea Naţională a saşilor din Transilvania, întrunită la Mediaş, la 8 ianuarie 1919, a hotărît, în unanimitate, unirea cu Regatul României.

Într-o proclamaţie adoptată cu prilejul menţionat, Consiliul Naţional Germano-Saxon pentru Transilvania comunica Consiliului Naţional Român Central că, luînd act de faptul că „poporul cel mai numeros din Transilvania şi părţile limitrofe Ungariei a hotărît, în Adunarea Naţională de la Alba Iulia, unirea sa cu România …, poporul sas din Transilvania, bazîndu-se pe dreptul popoarelor de a dispune în mod liber de ele însele, proclamă unirea sa cu Regatul României şi transmite poporului român salutul său frăţesc şi cordiale urări pentru realizarea completă a idealului naţional”.

„Pe deplin conştient – sublinia Proclamaţia de la Mediaş – poporul săsesc se consideră, de acum înainte, ca parte a statului român; el consideră pe fiii şi fiicele sale ca cetăţeni ai acestui stat”.

Într-un raport al lui von Furstenberg – consulul general al Germaniei la Budapesta – înaintat Ministerului de Externe al Germaniei, se sublinia expres că „Alipirea saşilor la România s-a făcut fără condiţii” şi că „o deputăţie a plecat la Bucureşti, pentru a duce guvernului de acolo şi regelui Ferdinand hotărîrea saşilor”.

În martie 1919, în cadrul unei alte adunări populare, saşii au reafirmat voinţa lor de cetăţeni ataşaţi noului stat naţional unitar român.

Apreciind poziţia realistă a saşilor, deputatul I. Clopoţel, în şedinţa din 14 februarie 1920 a Adunării Deputaţilor, a relevat că „hotărîrea acestei naţionalităţi era rezultatul unei experienţe de convieţuire comună, de peste 800 de ani, cu românii din Transilvania”.

„Românii şi saşii – sublinia parlamentarul – cu forţe unite au înregistrat în cele opt secole multe momente de prosperitate economică şi culturală. Trecutul comun a fost baza şi îndemnul pentru colaborarea viitoare, rodnică de ambele părţi”.

Ca un arc peste timp ajungând în zilele noastre, clasa politică ce se află la conducerea României, acum la 100 de ani de la făurirea Marii Uniri este privită de puţinii germani care au mai rămas în ţară precum şi de cei care sunt stabiliţi în afara graniţelor acestei ţări, cu îngrijorare şi neîncredere.

De exemplu, diplomatul român de etnie germană, Peter Otto Wolff, stabilit la Stuttgart, Germania, din anul 1980 acordă deosebit respect Centenarului Marii Uniri de la 1918, dar nu şi acelaşi lucru poate spune despre politicienii care acum sunt la conducerea României.

„Mi-e teamă, că actualul guvern e prea ocupat să fure sau să scape de puşcării, ca să aibă vreun gând pentru a pregăti o serbare fastuasă a acestui eveniment grandios care a fost Marea Unire. Mare păcat, când te gândeşti ce eforturi diplomatice uriaşe au depus politicienii de atunci să convingă aliaţii, adversarii, minoritarii, că e bine să se facă Marea Unire! Ce jerfe umane s-au făcut în razboaie, ca să facă posibilă aceasta Unire”.

Lucian Ionescu