Vizită ISTORICĂ în România Ce a discutat UDMR cu raportorul ONU în legătură cu problema minorităţilor

Raportorul special ONU privind drepturile minorităţilor a fost în vizită în România, la invitaţia Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene (FUEN) şi a Uniunii Organizaţiilor Civile Maghiare din Transilvania (MACISZESZ), pentru a participa la conferinţa “Comunităţile maghiare minoritare: probleme şi oportunităţi”, care s-a desfăşurat la Cluj-Napoca şi la Târgu Mureş.

Cu această ocazie deputatul UDMR, Seres Denes a răspuns la câteva întrebări referitoare la acest eveniment.

„Eu cred că dânsul a avut o vizită de orientare, de informare mai ales în zona noastra. Acele detalii şi discuţii cred ca au fost constructive pentru comunitatea noastră, a afirmat Seres Denes

Întrebat dacă reprezentanţii UDMR se simt descurajați de faptul că reprezentantul ONU a declarat că treaba lui nu este să critice guvernele dar şi dacă aşteaptă soluţii din partea ONU la problemele încă nerezolvate, deputatul UDMR a spus că nu se aşteaptă la aşa ceva.

„Nu asteptăm asta. Reprezentantul ONU a venit, s-a informat şi aceste informaţii pe care le posedă şi pe care le-a cules în mod direct , la nivelul Naţiunilor Unite se pot forma în decizii. Eu cred că pentru asta a venit. Să vadă în mod direct, nemijlocit situaţia. În mod direct eu nu cred că o să avem rezultate directe şi nemijlocite şi foarte rapide. Dânsul a fost într-un turneu de informare, care aşa cum am spus cred că pentru dânsul înseamnă o pregatire în ceea ce priveşte o deschidere spre problemele minorităţilor naţionale”, a mai spus deputatul Seres Denes.

Întrebat dacă ONU își va putea impune agenda referitoare la drepturile minortăților, dat fiind că ea trebuie să gestioneze relații cu state foarte puternice și în care minoritățile nu au drepturi lingvistice atât de înaintate, așa cum sunt SUA, China sau țări din Asia sau Africa, Seres Denes a răspuns că în Europa minorităţile au un rol foarte important

„România chiar dacă este o ţară mai mică ascultă de Uniunea Europeana, iar în Europa trăiesc milioane de minorităţi, din care o bună parte traiesc şi în Romţnia. Eu zic că din punctul ăsta de vedere,  cred că este important. Sigur, în lumea asta mare e altceva, dar in Europa minorităţile au un rol important.  Dacă iau Rusia sau China sau ţările asiatice unde sunt  zeci de milioane de minorităţi, sigur ca se pune problema altfel. Dar la nivel de Europa, România are un loc important” a afirmat deputatul UDMR.

Întrebat când crede că va avea un răspuns din partea ONU pentru problemele ridicate în faţa raportorului Fernand de Varennes, Seres Denes a spus că nu crede că acest lucru se va produce prea curând.

„Nu cred că în viitorul foarte apropiat o să avem un răspuns pe această chestiune a minorităţii. Cum am spus, dânsul a venit doar să vadă. Apoi documentele ONU într-o perspectivă mai mult sau mai puţin apropiată, sigur se vor regăsi nişte soluţii la problemele minorităţii naţionale”, a încheiat deputatul UDMR, Seres Denes.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *