Ceremonie cu onor și salut al drapelului de luptă – un mare prieten al României a fost omagiat la Oradea

Geograful francez Emmanuel de Martonne (1873-1955) are de azi, 1 aprilie 2019, un bust de bronz, ridicat în Parcul 1 Decembrie din Oradea. Dezvelirea statuii s-a realizat în cadrul unei ceremonii militare organizate de Instituţia Prefectului Bihor împreună cu Garnizoana Oradea.

Născut la 1 aprilie 1873, Emmanuel de Martonne a fost un geograf şi pedagog francez, fondator al şcolii franceze moderne de geopolitică şi al geografiei umane, cunoscut în România interbelică pentru contribuţiile pe care le-a avut la trasarea graniţelor României Mari, precum şi la studierea riguroasă, pentru prima dată în istoria ştiinţei, a geografiei Românei şi a Munţilor Făgăraş, de a căror frumuseţe sălbatică a fost impresionat. În semn de recunoaştere a multiplelor sale merite, Academia Română l-a ales membru de onoare în 1912.

Emmanuel de Martonne a colaborat, din 1915, cu Serviciul geografic al Armatei Franceze, sub direcția generalului Robert Bourgeois. În cadrul Conferinței de Pace de la Paris (din 1919), a lucrat în patru comisii, printre care și cea a „afacerilor românești”. Bun cunoscător al Estului Europei, Emmanuel de Martone și-a dat doctoratul în geografie (litere) cu titlul „Valahia”,  lucrare publicată în 1902, la editura Armand Colin., și, în 1907, în geografie (științe) cu tema „Cercetări asupra evoluției Alpilor Transilvani (Carpații meridionali)”.

Meritul geografului francez în trasarea granițelor este foarte important. În timpul lucrării în comisii a insistat să se țină cont „nu numai de regrupările etnice, ci, în egală măsură, de un punct de vedere mai material, de infrastructura teritoriului”. Devine operațional „principiul viabilității” și, astfel, localități cu populație neromânească semnificativă revin, totuși, României: orașele Arad, Oradea, Satu-Mare. În plan personal, de Martonne a fost prieten cu Grigore Antipa, care l-a inițiat în Geonomie, o disciplină la confluența dintre geografie și științele naturale. Memoria acestui savant francez care a iubit România este întreținută de două străzi, în Timișoara și Cluj-Napoca, ce-i poartă numele, după cum relevă profesorul și publicistul Ioan T. Morar, pe site-ul lapunkt.ro.

Diplomație și știință

De Martonne a fost convingător în fața premierului francez Georges Clemenceau, căruia i se spunea „Tigrul” și care nu vedea cu ochi buni cauza românească. Pentru că își dorea să fie alături de învingători la masa tratativelor, premierul Ion I.C. Brătianu semnase inițial un protocol secret de susținere a Puterilor Centrale și apoi ezitase, până în ultimul moment, înainte să angajeze România în război alături de Antantă.

De Martonne a mers și în SUA pentru a-și prezenta argumentele despre granițele de sud și vest ale României. „După discuție, americanii au rămas cu ideea lui. Avea un discurs formidabil, întotdeauna construit pe țintă”, spune profesorul universitar dr. Ioan Ianoș, de la Facultatea de Geografie a Universității din București, după cum arată ziarullumina.ro.

Povestea graniței de vest

De Martonne i-a convins că orașele mari din vest, deși majoritar maghiare (românilor nu li se permitea să construiască în interiorul lor – adică nu puteau locui acolo), trebuia să facă parte din România Mare. Prof. Ianoș explică: „Un oraș se bazează pe hinterland. Iar hinterlandul orașelor era locuit de români. Românii erau majoritari cel puțin în partea dinspre munte.

Complementaritatea relațiilor dintre munte și câmpia română, care a stat la baza apariției acestor orașe, a fost esențială. Și legătura feroviară dintre Timișoara, Oradea, Arad, Satu Mare a justificat că o graniță mai la est ar fi lăsat fără ieșire căile ferate care intrau în depresiunile din Apuseni”. De Martonne a definit astfel un nou concept: viabilitatea frontierelor, care trebuie să delimiteze un stat funcțional.

Ileana Kiss

Foto: revistasinteza.ro – recomandăm consultarea articolului despre Emmanuel de Martonne din această revistă.