Bomba deceniilor în media. CINE CUMPĂRĂ PRO TV?

Central European media Enterprises (CME), a anunţat încă din luna martie a acestui an că începe un amplu proces analiză, în care au fost luate în calcul mai multe variante, printre care, vânzarea companiei (în întregime sau pe bucăți), o fuziune cu un alt partener strategic, o recapitalizare sau chiar să continue business planul pe același model.

Compania CME operează 30 de televiziuni în cinci țări, Bulgaria, Cehia, România, Slovacia și Slovenia.

Până în prezent, cel care este interesat de cumpărarea în întregime a companiei CME a dorit să-şi păstreze anonimatul.

„O sursă care și-a păstrat anonimatul a declarat site-ului Hlidaci că Petr Kellner – cel care controlează fondul de investiții PPF – este interesat de achiziția Nova TV, liderul pieței din Cehia. Este interesat nu doar de Nova, ci de întreaga companie CME. Sursa este descrisă ca „un fost manager de la Nova TV”, a scris a scris paginademedia.ro, care citează CEETV.

Potrivit aceleiași surse, pe lângă cele două companii, Discovery și PPF Group, de CME ar fi interesat și Ronald Lauder, fondatorul CME și acționar în companie (cu un procent minoritar).

Discovery, companie americană, este prezentă în România prin mai multe televiziuni, Discovery Channel, Animal Planet, TLC, Travel Channel sau Eurosport.

Pe lângă canalele globale, Discovery e prezentă și în televiziuni generaliste sau free-to-air din Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Polonia, Germania și Italia.

PPF Group este o companie cu sediul în Olanda, fondată în 1991 de omul de afaceri Petr Kellner, considerat cel mai bogat om de afaceri din Cehia.

PPF administrează investiții în zona de finanțe, retail, asigurări, bănci și imobiliare. Totuși, compania a tatonat de-a lungul anilor și zona de media și chiar a mai făcut o ofertă pentru achiziția CME.

PPF a amai vrut în anul 2017 să cumpere compania, dar şi.a retras oferta deoarece a dorit ulterior să achiziţioneze Nova Broadcasting, cel mai mare grup de media din Bulgaria.

În ianuarie 2019, a renunțat, după ce tranzacția a fost respinsă de autoritatea privind concurența.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *