Ingerințe impardonabile din partea Ungariei asupra independenței justiției din România

În cadrul unei discuții dintre miniștrii de externe ai României și Ungariei, ce a avut loc marți, 9 iulie 2019, Peter Szijjarto i-a cerut fără ocolișuri omologului său român, să intervină asupra justiției din România, astfel încât aleșii maghiari din țara noastră să nu mai fie atât de aspru amendați din cauza încălcării legislației României, legate de folosirea limbii materne şi a simbolurilor maghiare.

Ministrul român de externe, Teodor Meleşcanu, a participat, în perioada 8-9 iulie 2019, la Reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele participante al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), organizată în Slovacia. Obiectivul reuniunii a fost dezbaterea perspectivelor securității europene, dar și aprofundarea rolului OSCE în abordarea provocărilor actuale.

Potrivit unui comunicat de presă emis de  Ministerul Afacerilor Externe, ministrul Teodor Meleșcanu a avut, tot marți, 9 iulie, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei, Peter Szijjarto, ocazie cu care, ministrul român de externe i-a transmis omologului său ungar un apel la moderație și reținere în declarațiile publice ale oficialilor de la Budapesta, arătând că, în ultima perioadă, aceste declarații au inflamat în mod artificial dialogul româno-ungar.

În comunicatul ministerului român nu se arată însă și poziția lui Peter Szijjarto față de relațiile bilaterale româno-ungare, poziție relevată însă, de un comunicat de presă al Ministerului ungar de Externe. Potrivit documentului făcut public, discuția a atins câteva teme nevralgice, precum cimitirul militar internațional – Valea Uzului sau noul Cod Administrativ din România, iar la finalul acesteia, Peter Szijjarto l-a rugat pe Teodor Meleşcanu să intervină pentru ca instanțele din România să înceteze practica de a amenda cu sume de ordinul milioanelor de forinţi aleşii maghiari, din cauza folosirii, în scop provocator, a limbii materne şi a simbolurilor maghiare (ce trimit la statalitate n.r.).

Potrivit Constituției României, justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, motiv în plus pentru care este deosebit de îngrijorătoare nu doar lipsa de diplomație, ba chiar a oricărei norme de respect arătată de Peter Szijjarto, care solicită influențarea justiției din România, care se pronunță asupra încălcărilor ce îi sunt aduse în atenție.

Sub umbrela unei diplomații doar declarative, vecinii noștri unguri își permit declarații și solicitări din ce în ce mai îndrăznețe, împotriva oricăror cutume diplomatice sau tratate internaționale la care Ungaria și România sunt parte.

Ileana Kiss

Foto: Reuters / Bernadett Szabo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *