Vin vremuri grele pentru români. Costurile la gaze şi energie electrică explodează

Preţul energiei electrice pe piaţa bursieră spot, cu livrare joi, a atins un maxim istoric de 750 de lei pe MWh. Potrivit datelor postate pe site-ul OPCOM, nivelul este mai mult decât dublu faţă de celelalte ţări din regiune, potrivit  transparentnews.ro

România este departe cea mai scumpă piaţă (122 de euro pe MWh), faţă de 53 de euro pe MWh în Ungaria şi 46 de euro în Slovacia şi Cehia.

Energia va avea acest preţ în trei intervale orare, respectiv 18:00 – 21:00.

Precedentul record fusese de 680 de lei pe MWh, atins pe 1 februarie 2017, în mijlocul unei perioade extrem de geroase, cu consum uriaş de energie la nivelul întregii ţări.

Preţul mediu al energiei cu livrare joi este de 578 de lei pe MWh, de asemenea unul record pentru media preţurilor pe o zi.

Informația a fost comentată de fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu:

„Consecințele se vor vedea probabil în facturi. Eu sper să nu fie o situație care să dureze foarte mult, ci să fie doar o situație conjuncturală. Cauzele sunt mai multe: sunt cauze generate de faptul că s-au închis niște capacități de producție. A fost un incident la una dintre centralele nucleare.

Sunt cauze mai profunde și anume că, de vreo 15 ani, investim foarte puțin în sectorul de producție de energie electrică. Sunt cauze legate de funcționarea deficitară a pieței. Deci, avem cauze generate de pe o zi pe alta, dar avem și cauze mai structurale”, a conchis Răzvan Nicolescu.

Lucian Ionescu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *