Decizia oficială a unui primar a făcut înconjurul lumii. „Este interzis locuitorilor…”

Un protest ieşit din comun a avut loc la primăria comunei La Gresle, din departamentul Loire, Franţa, potrivit  transparentnews.ro

Primarul localităţii, Isabelle Dugelet, a emis o decizie, „semnată şi parafată”, prin care interzice locuitorilor localităţii să moară în week-end sau în sărbătorile legale.

Dacă nu ar fi macabră, decizia primarului francez ar putea părea o glumă, însă prin aceasta edilul încearcă să atragă atenția asupra lipsei de personal medical în mediul rural.

„Este interzis locuitorilor să moară la domiciliu pe teritoriul comunei sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare publică, pe o perioadă nedefinită”, arată decizia semnată de reprezentanta locală.

„Un deces survenit de curând într-o duminică a dovedit absurditatea unui sistem față de care un primar răspunde cu o decizie absurdă”, a declarat Isabele Dugelet, primarul comunei, care numără aproximativ 850 de locuitori.

Pe 1 decembrie, edilul a avut nevoie de două ore și jumătate ca să poată găsi un medic pentru a constata decesul unui localnic.

„E lipsă de respect față de persoana decedată și de familia acesteia”.

Primarul a arătat că prin decizia sa absurdă își dorește să denunțe o „situație sanitară catastrofală”, atât în comuna sa cât și în zonele învecinate din Franța. „Oamenii reușesc cu greu să primescă tratamentul de care au nevoie, să găsească un medic și uneori trebuie să străbată mari distanțe”, a arătat Isabelle Dugelet.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *