Cui îi este teamă de „omuleţii verzi” ai lui Putin. „Dacă vor să vină, vor ateriza unde îşi doresc”

Ion Chicu, premierul Republicii Moldova a afirmat recent că nu este de acord cu construcţia unui aeroport la Bălţi, deoarece asta ar implica o serie de riscuri de securitate pentru ţara sa, potrivit  transparentnews.ro

Premierul moldovean, a folosit sintagma „omuleţii verzi” pentru soldaţii ruşi fără însemne, care ar putea invada Moldova, şi care au apărut pentru prima oară în timpul anexării peninsulei ucrainene Crimeea în 2014.

„Haideţi să fim serioşi, ‘omuleţii verzi’, dacă vor să vină – dar asta e aşa o discuţie sterilă – vor ateriza unde îşi doresc, chiar şi în Piaţa Victoriei. Ce trebuie să le faci aeroport ca ei să vină? Sau unde au fost, ei au aterizat pe aeroporturi? (…) Noi vorbim despre lucruri serioase, vorbim de dezvoltarea infrastructurii Republicii Moldova. Ori fără infrastructură – fie drumuri, aeroporturi, căi ferate – nu avem cum să ieşim din situaţia în care suntem”, a declarat premierul Chicu.

„Dacă e vorba de securitate, oare cineva crede la modul serios că noi o să luptăm cu nu ştiu ce paraşutişti, cu trupe de desant sau cu oricine altcineva? Noi avem, bineînţeles, acorduri, securitate, nu aşa se apără o ţară…Despre ce discutăm noi? Despre lucruri chiar uneori hilare, nu vă supăraţi…”, a continuat Chicu.

„Am auzit şi eu istoria asta cu ”omuleţii verzi’, ”albaştri’ sau nu ştiu de care culoare. Ce dacă noi mai avem un aeroport, riscul ca ‘omuleţii verzi’ să aterizeze acolo este mai mare? De ce nu ar ateriza la Chişinău?”, s-a întrebat premierul moldovean retoric.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *