Realitatea cruntă din școlile românești. Profesoară bătută cu bestialitate de un elev

Scene șocante au avut loc la o școală din Todirești, Vaslui. O profesoară a fost bătută cu bestialitate cu o țeavă, de către un elev, după ce acesta a fost nemulțumit de nota pe care a primit-o la teză.

Un elev de numai 12 ani din Todirești, Vaslui, a apelat la un gest halucinant. Nemulțumit de faptul că a primit nota 4,5 la teză, acesta s-a gândit să se răzbune pe profesoară, așa că a luat o țeavă și a așteptat-o pe femeie până când aceasta a terminat programul și a plecat către casă, pentru a o lovi cu bestialitate.

Elevul de 12 ani a primit nota 4,5 la teză din partea profesoarei care îi era și dirigintă și, extrem de nervos, a rupt lucrarea în fața acesteia, dar și în fața celorlalți colegi. După ce a terminat orele, acesta a luat o țeavă și a așteptat în liniște ca și profesoara lui să-și încheie activitatea, pentru a-și duce planul la bun sfârșit.

După ce profesoara a părăsit școala cu pricina, elevul a lovit-o pe stradă cu o țeavă din metal, peste picioare și pe spate. Aceasta a fost salvată după ce mai mulți martori i-au auzit țipetele.

Deşi poliţiştii au deschis o anchetă penală, elevul agresor nu a putut fi tras la răspundere penală, dată fiind vârsta sa, procurorii dispunând soluţia de clasare în dosar.

De parcă nu ar fi fost suficient calvarul prin care a trecut, cadrul didactic a fost umilit și de familie și chiar ajunsese să-și dorească să se mute din localitate. Până la urmă, cei doi părinți ai copilului-problemă i-au achitat profesoarei suma de 11.000 de lei cu titlul de daune morale, însă decizia instanței nu a fost, însă, definitivă.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *