Primele măsuri la spitalul „morții” din Sibiu. Vlad Voiculescu a trimis corpul de Control

Foto: stirimondene.eu

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu a decis, luni, trimiterea Corpului de control la Spitalul Judeţean Sibiu, după acuzaţiile de omor în cazul pacienţilor în stare gravă dn Secţia ATI Covid.

DEZVĂLUIRILE ȘOCANTE ALE UNUI ANGAJAT DE LA ATI SIBIU

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu deschid dosar penal pentru omor în cazul de la ATI Sibiu, după dezvăluirile șocante făcute de un angajat al Spitalului Județean.

„Având în vedere articolul, vom deschide un dosar cu privire la infracțiunea de omor. Urmează ca un procuror din cadrul Parchetului să facă cercetări în cauză”, a declarat prim-procurorul Ion Veștemean.

Anunțul procurorului vine după ce un fost angajat al secției ATI de la Spitalul Județean Sibiu a făcut luni dezvăluiri șocante din secția ATI Sibiu.

Acesta povestește că cel puțin până luna trecută, pacienții COVID-19 din ATI ar fi fost sedați puternic indiferent de starea în care se aflau, chiar și cu câte trei medicamente odată. În plus, aceeai persoană relatează că bolnavii critici ar fi fost legați de mâini și de picioare, iar mulți pacienți ar fi murit sufocați din această cauză.

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor, prev. şi ped. de art. 188 alin. 1 Cod pen”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu

MINISTRUL SĂNĂTĂȚII A TRIMIS CORPUL DE CONTROL

”Ministerul Sănătăţii informează că, în urma relatărilor apărute în spaţiul public privind nereguli în tratamentul pacienţilor internaţi în cadrul Secţiei ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a solicitat demararea unei anchete de către o echipă formată din reprezentanţi ai Corpului de Control al ministrului şi Inspecţiei Sanitare de Stat”, a transmis, luni, Ministerul Sănătăţii.

REACȚIA CONDUCERII SPITALULUI „MORȚII”

Conducerea unității medicale mai susține că sedarea se face doar la pacienţii agitaţi, pentru ca aceştia să nu-şi inducă leziuni, iar legarea de pat se practică doar până la instalarea efectelor sedativelor

Medicul șef de la ATI Sibiu, Mihai Sava a afirmat, că „Un pacient agitat poate să se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilației mecanice. Pentru această practică există un protocol intern al SCJU Sibiu. Fotografiile publicate în presă evidențiază flictene la nivelul mâinii unui pacient, flictene care pot apărea în multiple situații chiar dacă acesta nu a fost contenționat mecanic. Contenția se realizează cu centuri de contemție, care sunt echipamente medicale speciale pentru această procedură!”.

„Pe perioada gărzii, pacienții sunt supravegheați de către medicul de gardă specialist sau primar, un medic rezident an mare și doi medici rezidenți an mic. Medicii alocați zonei roșii intră de două ori în decursul turei de dimineață (de 7 ore) cu o pauză de odihnă între cele două intervenții. În timpul acestor intervenții sunt consultați pacienții, se stabilește conduita terapeutică și se realizează tehnicile medicale care trebuie realizate de către un medic. Pe perioada gărzii medicii intră în zona roșie la fiecare internare care se face și de câte ori este nevoie dacă starea pacienților o necesită”, a adăugat medicul.

MEDICUL SARE ÎN APĂRAREA CADRELOR SANITARE ȘI DĂ „EXPLICAȚII CA LA CARTE”

Medicul șef spune că permanent în zona roșie se găsesc asistente și infirmiere acestea putând solicita un medic în orice moment.

„Comunicarea între zona roșie și zona verde se face prin intermediul telefonului mobil al secției cu care se pot transmite și fotografii ale constantelor măsurate de monitoare, aparate de ventilație mecanică, rezultate de laborator și investigații imagistice. Acuzațiile prin care se afirmă că decesele unor pacienți s-au datorat deficiențelor terapeutice, trebuie dovedite prin probe și analizate de către persoanele care înțeleg procedurile medicale de specialitate și nu prin prisma unor sesizări anonime.

Sedarea în terapie intensivă se face doar la pacienții agitați pentru ca aceștia să nu-și inducă leziuni proprii. De asemenea sedarea are rol anxiolitic la această grupă de pacienți supuși unui stres psihic foarte mare.

Sedarea se face cu doze cât mai mici, titrate, specifice fiecărui pacient, de medicație sedativă astfel ca acestea să nu inducă reacții adverse severe. La pacienții cu intubație orotraheală (IOT) sunt necesare nivele de sedare mult mai profunde pentru ca aceștia să poată tolera tehnicile de ventilație mecanică”, mai spune medicul Mihai Sava.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veștemean, a declarat, luni, că a fost înregistrat un dosar penal pentru omor în cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *