ULTIMUL RĂZBOI din istoria omenirii. Declarații cutremurătoare ale unui expert rus

Înainte de toate, trebuie văzut contextul acestei declarații. Mai întâi a fost premierul Marii Britanii, Boris Johnson, care a prezentat noua doctrină de politică externă și de apărare a țării, unde Rusia este descrisă despre un pericol real la adresa securității statului.

A venit apoi președintele SUA, Joe Biden, care, în termeni de o duritate aproape fără precedent, a acuzat Moscova de ingerință în alegerile din 2020 și a promis Kremlinului că va plăti prețul cuvenit.

Au urmat o serie de informații pe teme militare, cu accent pe exersarea unor misiuni și perfecționarea unor arme, cu Rusia în centrul atenției. Și, nu în ultimul rând, decizia Moscovei de a-și rechema ambasadorul său în Statele Unite, după declarațiile și noile acuzații lansate de administrația Biden. 

Rusia și-a chemat ambasadorul din SUA

Rusia a anunţat miercuri că şi-a rechemat ambasadorul în SUA pentru consultări, dând în acelaşi timp asigurări că vrea să evite “degradarea ireversibilă” a relaţiilor cu Washingtonul, care se află “într-o stare dificilă” de ani de zile, relatează AFP şi Reuters.

Potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Afacerilor Externe, ambasadorul Anatoli Antonov a fost rechemat la Moscova “pentru consultări în scopul de a stabili ce trebuie făcut şi în ce direcţie să se meargă în privinţa relaţiilor cu SUA”.

Decizia a fost anunţată după ce preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că omologul său Vladimir Putin “va plăti un preţ” pentru amestecul său în alegerile din SUA.

Biden a făcut aceste declaraţii după ce un raport al serviciilor de informaţii a confirmat marţi acuzaţiile mai vechi potrivit cărora Putin s-a aflat în spatele ingerinţei în alegerile din SUA, despre care Rusia a afirmat de la început că sunt lipsite de fundament.

Aceste afirmaţii au fost denunţate la Moscova ca un ”atac” împotriva Rusiei şi ”insultă” împotriva poporului rus.

“Pentru noi, esenţialul este să stabilim care pot fi mijloacele de rectificare a relaţiilor ruso-americane, care sunt într-un stadiu dificil şi pe care Washingtonul le-a adus într-un impas în ultimii ani”, a continuat diplomaţia rusă.

Relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite au fost afectate ani de zile de crize repetate, de la Ucraina la Siria, trecând prin acuzaţii de ingerinţă electorală, spionaj sau, mai recent, atacuri cibernetice.

Washingtonul a anunţat miercuri că va extinde restricţiile la export către Rusia în cazul otrăvirii principalului opozant rus Aleksei Navalnîi atribuite Kremlinului de serviciile de informaţii americane.

Aceste restricţii urmează unei serii de sancţiuni financiare împotriva a şapte înalţi oficiali ruşi, între care Aleksandr Bortnikov, şeful Serviciul Federal de Securitate (FSB), şeful serviciilor penitenciare Aleksandr Kalaşnikov sau procurorul general al ţării, Igor Krasnov. 

Un ultim război mondial

În acest context, cercetătorul șef al Centrului pentru Studierea problemelor de Securitate al Rusiei, academicianul Konstantin Blohin a dezvăluit eventualele consecințe ale unui ipotetic război nuclear dintre Rusia și Marea Britanie. 

„Este de la sine înțeles că un război nuclear cu o astfel de țară ca Rusia va fi, după toate probabilitățile, ultimul din istoria omenirii”, a lansat Blohin. 

În opinia lui, actualele planuri ale Marii Britanii sunt ”semnalul clar că o nouă cursă a înarmării a început deja. Iar misiunea britanicilor și nu numai este de a determina Rusia și China să intre în această goană, pentru a verifica același truc folosit în cazul Uniunii Sovietice: încercarea de a ne falimenta pe noi, folosind suplimentar politica de sancțiuni și demonizare totală”, a apreciat academicianul rus.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *