Când se fac nunți în anul 2021. Biserica Ortodoxă Română vine cu lămuriri

Peste jumătate din nunțile programate în anu 2020 au fost reprogramate în acest an.

Cauza este pandemia de coronavirus care a bulversat întreaga societate românească. În anul 2021 foarte mulți români care vor să facă și căsătoria religioasă au ales zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

BOR NU ACCEPTĂ SĂ SE FACĂ NUNȚI VINEREA

„Învățătura Bisericii spune clar: nu se fac nunți în toate zilele de post și în posturile de peste an. Încercați să stabiliți o altă zi din săptămână, în care să nu fie post sau să nu fie o altă pricină care să oprească această slujbă”, a spus arhimandrit Mihail Daniliuc.

„Sfânta Taină a Cununie nu se săvârșește în zi de vineri! Un astfel de lucru este necanonic. Ca nași aveți datoria de a-i călăuzi în cele bune și nicidecum în a-i susține în a încălca postul din ziua de vineri. În plus dacă pentru ei este mai importantă locația unde se va desfășura petrecerea decât Sfânta Taină a Cununiei în sine înseamnă că acolo sunt mai multe lucruri care trebuie puse în rânduială…

Chiar dacă, prin reducere la absurd, ați găsi un preot dispus că calce în picioare rânduielile bisericești, vă rog să aveți în vedere că nici măcar asta nu este o scuză.

Sunt convins că dacă vor pune ceea ce contează cu adevărat pe primul plan atunci Dumnezeu îi va ajuta să rezolve frumos și situația delicată despre care vorbiți”, a explicat și preotul Andrei Atudori.

ÎN ANUL 2021 NU SE FAC NUNȚI ÎN URMĂTOARELE ZILE:

În toate zilele de post şi în posturile de peste an;

În ajunul şi în zilele Praznicelor Împărăteşti (1-2 februarie; 9-10 iunie; 19 – 21 iunie; 15 august; 13-14 septembrie);

De luni după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sfintelor Paşti până la Duminica Sfântului Apostol Toma (8 martie – 9 mai);

În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (22 iunie – 28 iunie);

În Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august);

De Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august);

În Postul Naşterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie);

În perioada de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie)

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *