Virgil Popescu despre scumpirile anunțate de la 1 iulie. „Așa ceva nu poate să reziste”

Virgil Popescu – ministrul Energiei a vorbit, miercuri, la un post TV, despre scumpirile discutate neoficial, la gaze și energie electrică.

Ministrul a spus că nu ar trebui să existe scumpiri.

„Când facem comparație între 2021 și 2020, indiferent că vorbim de gaz sau energie electrică, trebuie să ne gândim că vorbim de un an 2020 care a fost în pandemie și consumul a fost foarte scăzut. Prețul a fost jos, pentru că nu a fost cerere.

Nu putem compara 2021 cu 2020. Prețul gazului la 1 iulie cred că ajunge ca cel din 2019. A fost un preț reglementat prost atunci, prin acea ordonanță 114, în care producătorii români de gaze naturale pierdeau. Cererea de gaze iar a crescut, la fel și cea de electricitate. Am auzit de tarife scumpite de până 15-16% până la sfârșitul anului, de prețuri de până la 20-25%. După mine nu ar trebui să existe scumpiri. E un fenomen ciudat în această vară: prețul gazului nu a scăzut față de cum ar fi normal, ba din contră. Eu nu pot să spun că 20% e rezonabil.

Dacă vorbim de prețuri mai mari cu 250% vorbim de prețuri speculative. Acolo e cazul să intervină toate instituțiile. Așa ceva nu poate să reziste. Trebuie instituțiile să se uite foarte atent la aceste scumpiri de la 1 iulie”, a spus Virgil Popescu

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *