Peste câteva zile încep școlile. Spitalele sunt deja pline de persoane infectate cu coronavirus. „De mâine vom mări numărul de paturi”

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.033 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

Potrivit datelor raportate de către INSP în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 48 de decese (25 bărbați și 23 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, Beatrice Mahler, a precizat, că numărul infectărilor s-ar putea dubla sau chiar tripla în următoarea perioadă.

„De mâine vom mări numărul de paturi, vom pune încă 42 de paturi la dispoziția pacienților COVID. Astăzi externăm ultimii pacienți de pneumologie din această parte de spital, pentru că, de mai bine de trei zile, suntem cu secția plină și numărul de pacienți COVID care au nevoie de asistență este în creștere, cu forme extrem de severe”, a afirmat Beatrice Mahler la un post TV.

Medicul spune că ritmul rapid în care numărul de infectări crește o îngrijorează: „E o direcție spre care am ajuns mult prea repede și într-un ritm galopant, care pe mine, cel puțin, mă îngrijorează.

Dacă iau în calcul și anunțul INSP, și anume că avem deja criterii de transmitere comunitară, e un lucru extrem de îngrijorător ținând cont că săptămâna viitoare încep școlile”.

Beatrice Mahler a precizat că numărul îmbolnăvirilor s-ar putea dubla sau chiar tripla în următoarea perioadă.

„Din ce vedem statistic, înseamnă o creștere de 30% cel puțin a cazurilor în fiecare săptămână. Fiind în prima săptămână din septembrie, asta înseamnă că putem ajunge la o dublare cel puțin a numărului de cazuri care sunt astăzi declarate, dacă nu chiar mergem către o triplare a lor.

Depinde foarte mult de numărul de cazuri pe care o să le putem depista, de numărul de persoane care vor dori să accepte testarea”, a mai transmis medicul.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *