Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri la români

Ortodocşii şi catolicii din întreaga lume serbează pe data de 8 septembrie Nașterea Maicii Domnului.

Sfânta Maria Mică, aşa cum este cunoscută în popor, este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie. 

Potrivit Bisericii Ortodoxe, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a fost stabilită în cea de-a opta zi de la începerea noului an bisericesc, întrucât cifra opt simbolizează viaţa fără sfârşit.

Acest eveniment este relatat numai de Tradiția Bisericii, consemnată în cărțile de cult și în unele scrieri, precum Protoevanghelia lui Iacov, din secolul al II-lea. Din Sfânta Tradiţie ştim că părinţii Maicii Domnului erau Drepţii Ioachim şi Ana. Ei erau sterpi şi înaintaţi în vârstă, dar își doreau un copil.

Ioachim era din seminția lui Iuda, iar Ana din seminţia lui Levi, fiind fiica preotului Matan și a soției lui, Mariam. Erau în vârstă și, fiind lipsiți de copii, erau priviți de ceilalţi ca blestemați. Odată, din această pricină, dreptului Ioachim i-au fost refuzate darurile aduse la templu. De aceea el a zis către soţia sa, Ana: Mă duc la munte și acolo voi posti și mă voi ruga lui Dumnezeu să ne dăruiască un copil.

Apoi a plecat în peștera Prorocului Ilie de la Hozeva. Iar Ana se ruga lui Dumnezeu cu durere și cu multe lacrimi acasă, zicând: Doamne, Atotțiitorule, Cel ce numai cu cuvântul ai făcut cerul și pământul și toate câte se văd; Cel ce ai zis făpturilor Tale să trăiască și să se înmulțească; Cel ce ai binecuvântat pe Sarra, soția lui Avraam și ea a născut pe Isaac la bătrânețe și ai dăruit Anei fiu pe Samuel prorocul, dă-mi și mie roadă pântecelui și nu lăsa să fiu de ocară între oameni, că, de voi naște fiu sau fiică, îl voi închina Ție cu toată inima și-l voi da să slujească în biserica slavei Tale.

Arhanghelul Gavriil s-a arătat apoi fiecăruia dintre ei, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea și că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt și va fi un vas ales lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Damaschin spune că firea celor doi s-a biruit prin har și a rămas supusă acestuia. Nu a luat-o înaintea harului. A așteptat neroditoare, până când harul a înflorit rodul. 

Astfel, deși născută în chip firesc din Drepții Ioachim și Ana, Maica Domnului a fost și rodul rugăciunilor, făcute cu lacrimi şi cu frângerea inimii, de către părinţii ei, un rod al îndurării lui Dumnezeu, un copil dorit, cerut şi dobândit prin rugăciune.

Un copil cu o chemare dumnezeiască: chemarea de a fi mama care a dat trup de om lui Dumnezeu-Fiul, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Părinții i-au pus numele Maria, care înseamnă Doamnă sau Stea, arătând mai înainte strălucirea vredniciei ei de Maică a Stăpânului tuturor.

La împlinirea vârstei de trei ani, părinții și-au împlinit făgăduința și au adus-o la templul din Ierusalim, eveniment prăznuit ca Intrarea în biserică a Maicii Domnului, la 21 noiembrie.

Astfel a venit pe lume aceea care a fost, este şi va fi, fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernică ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica mântuirii noastre a tuturor, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, pe care o lăudăm în vecii vecilor.

Zile dedicate Maicii Domnului

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

De asemenea, Maica Domnului are în calendarul ortodox alte 5 zile de pomenire: 1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului, 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana, 26 decembrie – Soborul Maicii Domnului, 2 iulie – Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, şi 31 august – Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului.

Tradiții și obiceiuri – Naşterea Maicii Domnului

În tradiţia populară, Naşterea Maicii Domnului reprezintă hotarul dintre vară şi toamnă. Se spune că în această zi, unele păsări cum sunt rândunelele, zboară spre locuri mai calde, iar insectele încep să se ascundă în pământ.

Se spune că începând cu această zi se culeg viile, unele fructe şi plante medicinale, se bat nucii pentru a avea rod bogat şi anul viitor, se recoltează culturile de câmp şi se fac semănăturile de toamnă.

Este ziua în care vremea începe să se strice, devenind capricioasă si mai răcoroasă, cum se întâmplă în fiecare toamnă lăsată de la Dumnezeu.

De asemenea, se spune că astăzi, mai mult ca niciodată, Maica Domnului îl roagă pe Dumnezeu să plece urechea la rugăciunile de dezlegare a pântecelor şi să dăruiască copii celor care şi-i doresc precum a făcut în cazul lui Ioachim şi Ana ( părinții Sfintei Maria).

De Sfânta Maria Mică există obiceiul de a împărţi cele mai alese fructe ale toamnei – prune şi struguri – celor vii în amintirea şi pentru pomenirea sufletului celor “adormiţi”.

O altă superstiţie veche românească spune cei care mănâncă gătit la foc în această zi pot atrage asupra lor boli grave.

Tradiţia mai arată că de această sfântă sărbătoare nu se lucrează şi nu se fac treburi gospodăreşti: bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor.

 Mai mult, în unele zone există credinţa că ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea. În unele zone există chiar superstiţia conform căreia dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii.

În cultura populară se mai spune că aceia care nu şi-au adunat plante medicinale până acum, nu trebuie să mai facă acest lucru, pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică.

În Maramureş se spune că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie, iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor.

Dealtfel în mai multe zone ale ţării, semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol.

În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire, păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde iar insectele se ascund în pământ.

În vechime se spunea că, începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea, de unde şi expresia “O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria”.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *